BANCA MONDIALĂ VA OFERI MOLDOVEI 61 MIL. EURO PENTRU INTERCONECTAREA REȚELELOR DE ENERGIE ELECTRICĂ DINTRE MOLDOVA ȘI ROMÂNIA

Banca Mondială (BM) va oferi Moldovei 61 mil. euro pentru interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Moldova și România. Semnarea unui acordului respectiv de finanțare a fost subiectul de discuție dintre ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, și experții Băncii Mondiale, în frunte cu Directorul de țară al BM în Republica Moldova, Anna Akhalkatsi. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul ministerului, acordul prevede că banii vor fi folosiți pentru extinderea stației din Vulcănești, modernizarea stației din Chișinău și construcția liniei electrice aeriene de 400 Kv Vulcănești-Chișinău. Ministrul Vadim Brînzan a menționat că acest sprijin financiar este extrem de important pentru Republica Moldova. „Odată cu implementarea acestui proiect se va eficientiza sistemul de transport al energiei electrice, iar astfel vom asigura cetățenilor servicii de înaltă calitate”, a spus el. În cadrul întrevederii,

Budapesta a pus ochii pe gazele românești - Peter Szijjarto cere SUA să facă tot posibilul pentru ca Ungaria să aibă acces la gazele din Marea Neagra

În legătură cu recentele alegeri europarlamentare, Szijjarto a declarat că regiunea Europei Centrale a jucat un rol semnificativ în alegerea Ursulei von der Leyen drept preşedintă a Comisiei Europene. Puterea economică tot mai mare a regiunii şi cooperarea sa internă au făcut din Europa Centrală un factor de decizie în Uniunea Europeană, a mai afirmat el. La rândul său, Philip T.Reeker, subsecretarul american pentru Europa şi Eurasia, a declarat că SUA şi Europa Centrală sunt conectate printr-un set de valori de bază împărtăşite. Administraţiile care s-au aflat de curând la putere în SUA au neglijat aceste relaţii, însă acum SUA se întorc în regiune, a dat el asigurări. Conferinţa de două zile a fost organizată de think-tank-ul Atlantic Council şi Globsec, un institut de cercetări pentru dezvoltare sustenabilă şi apărare cu sediul la Bratislava, alături de ministrul de externe polonez Jacek Czaputowicz şi adjunctul

Россию подключат к китайскому SWIFT

Россия и Китай договорились двигаться к переходу на независимую от SWIFT систему международных расчетов, сообщил в интервью Reuters замминистра финансов Алексей Моисеев. Соответствующий пункт был включен в межправительственное соглашение о развитии расчетов на нацвалютах, которое президент Владимир Путин и председатель Си Цзиньпин подписали в июне на ПМЭФ. На данный момент Китай - наиболее долларизированный рынок из всех, с которыми торгует Россия: в американской валюте заключается 75,8% контрактов. Чтобы исправить ситуацию, «достаточно сделать так, чтобы была удобная инфраструктура по лоро-ностро счетам, и сейчас самый главный вопрос - это передача финансовых сообщений», сообщил Моисеев. ЦБ РФ запустил российский аналог SWIFT (СФПС) в декабре 2014 года после введения санкций и призывов

BĂNCILE DIN MOLDOVA AU AJUNS ÎN MÂINILE INVESTITORILOR STRĂINI DIN CAUZA CĂ LIPSESC INVESTITORII NAŢIONALI – GUVERNATORUL BNM

O mare parte din băncile moldoveneşti au ajuns în mâinile investitorilor străini din cauza că lipsesc investitorii naţionali. Potrivit agenţiei INFOTAG, această explicaţie a fost oferită de guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Octavian Armaşu, miercuri, la şedinţa Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe. „Eforturile de creștere a transparenței acționarilor presupuneau eliminarea investitorilor toxici, care s-au făcut deja, precum și atragerea altor investitori în locul lor. În acest proces, au fost blocate pachete mari de acțiuni a două bănci sistemice, Moldova Agroindbank și Moldindconbank. Acestea sunt pachete foarte mari cu o valoare de piață înaltă, de aceea BNM și alte instituţii de stat au început să caute investitori. La nivel național nu am putut găsi investitori care ar dispune de capital suficient de mare și ar corespunde cerințelor legislației bancare”, a spus el. Potrivit lui Armaşu, în

Бывший канцлер Австрии и экс-глава МЧС вошли в совет директоров РЖД

Бывший федеральный канцлер Австрии Кристиан Керн вошел в совет директоров РЖД в качестве независимого директора, сообщается на сайте компании. Еще одним новым членом совета директоров РЖД стал советник президента Объединенной авиастроительной корпорации, бывший глава МЧС Владимир Пучков. Таким образом, совет директоров компании расширился с 12 до 14 человек. О том, что Керн может войти в совет директоров РЖД, писали в апреле «Ведомости» и «Интерфакс» со ссылкой на источники. Предполагалось, что он сменит бывшего вице-премьера, сопредседателя фонда «Сколково» Аркадия Дворковича. Однако Дворкович остался в совете. Керн ранее возглавлял правление Австрийских федеральных железных

МВФ ухудшил прогноз по экономике России в третий раз подряд

Международный валютный фонд снова ухудшил прогноз по экономике России. В третий раз за последние девять месяцев экономисты МВФ понизили оценку роста российского ВВП на 2019 год: в октябре это было 1,8%, в январе - 1,6%, в мае - 1,4%, а последние расчеты фонда по итогам консультаций с российскими чиновниками составляют уже 1,2%. Это на 0,1 процентного пункта меньше, чем ждет глава МЭР Максим Орешкин, и почти втрое медленнее, чем растет мировая экономика (3,4%), догнать и перегнать которую правительство России планирует в ближайшие 6 лет. Темпы роста в России оказываются ниже ожиданий: в первом квартале ВВП прибавил всего 0,5%. Сказалось снижение цен на нефть, от которых зависит около 60% экспортных доходов экономики, а также повышение НДС, ударившее по частному потреблению. Инвестиции продолжают

NORD STREAM SANCTIONS WOULD HURT U.S. INDUSTRY [GGP]

Since Russia’s annexation of Crimea and its military intervention in eastern Ukraine in 2014, relations between the United States and Russia have become frosty. Sanctions have been imposed -- export restricted, visas banned and assets frozen. President Trump has put pressure on our European allies to terminate construction of a natural gas pipeline called Nord Stream 2 that would transport large quantities of Russian gas under the Baltic Sea to a terminal in northern Germany. At present, close to half of Western Europe’s gas is supplied by Russia while eastern European countries are 75-percent dependent on Russian gas. The administration views growing European dependence on Russian gas as a strategic risk, but the European Union disagrees, and construction of the pipeline proceeds. Now, legislation has been introduced in Congress

Deutsche Bank: Не участвуйте в валютной войне, покупайте золото

(Блумберг) -- Если валютная политика США спровоцирует глобальный валютный конфликт, победителем окажется золото, прогнозирует Deutsche Bank AG. Перспектива валютных интервенций США вызвала дискуссии среди аналитиков Уолл-стрит после выпадов в адрес Китая и Европы со стороны президента Дональда Трампа, заявившего в этом месяце, что они ведут "большую игру с манипуляцией валютами". Попытка США ослабить доллар, чего они не делали с 2000 года, может спровоцировать другие страны на борьбу с интервенциями, что приведет к "настоящей валютной войне", вероятно, с участием юаня и евро, говорит стратег Deutsche Bank Алан Раскин. "Поскольку валютная война, скорее всего, будет вестись между долларом-юанем и долларом-евро, можно было бы посоветовать

Лучший прогнозист прочит рублю скорый старт длительного падения

(Блумберг) -- Аналитик, наиболее точно предсказавший ралли рубля во втором квартале, теперь стал главным пессимистом и ждет, что российская валюта к концу года откатится к отметке 69 за $1 из-за продолжения цикла смягчения монетарной политики в РФ. Тренд на укрепление рубля подходит к концу, и в ближайшие месяцы он перейдет к ослаблению, которое может продлиться как минимум до середины следующего года, сказал валютный стратег PKO Bank Polski Ярослав Косатый, автор самого точного прогноза курса российской валюты по итогам ежеквартального рэнкинга Блумберг. "Понижений ставки ФРС в этом году будет недостаточно для того, чтобы удовлетворить ожидания участников рынка по масштабу смягчения, поэтому негативный эффект от снижения

LA TIRASPOL A FOST PREZENTAT "PROIECTUL COMERCIAL RUS"

Luni, la Tiraspol a fost prezentat "Proiectul comercial rus". Potrivit agenţiei INFOTAG, acesta este promovat de Agenţia pentru Investiţii a Transnistriei şi Consiliul pentru dezvoltarea comerţului extern şi relaţiilor economice internaţionale al Rusiei. Ministrul dezvoltării economice al autoproclamatei RMN, Serghei Obolonik, a comunicat celor prezenţi că "intrarea Transnistriei pe piaţa rusă este principala direcţie strategică". "În ultima perioadă, au fost realizate destul de multe instrumente în acest scop. Acum a fost găsită cea mai eficientă cale", consideră el. Consiliul este o organizaţie care oferă companiilor exportatoare posibilitatea de a căuta parteneri pe pieţele ţintă pentru domeniile selectate şi de a purta negocieri înainte de încheierea contractelor. Şeful Consiliului, Maxim Cereşnev, a vorbit despre direcţiile de activitate, despre abordările

Соло на трубе: Ненефтегазовый экспорт из России упал второй квартал подряд

Первый год «прорыва» к двукратному сокращению бедности и вхождению в топ-5 развитых стран мира российская экономика начала с заметного сокращения экспорта чего-либо, кроме леса, нефти, газа и нефтепродуктов. Вопреки установке развивать несырьевые отрасли, которая включена в 10 национальных целей до 2024 года, ненефтегазовый экспорт сокращается второй квартал подряд. За январь-март его объемы упали на 1,5% год к году, до 39,4 млрд долларов. Во втором квартале спад ускорился еще более чем втрое - до 5,1% в годовом выражении (43 млрд долларов), следует из статистики ЦБ. Результаты «крайне неутешительные», констатирует главный экономист Альфа-банка Наталия Орлова. Согласно плану ускорения экономики, который подписал в марте премьер

Investiţii de peste 34 de milioane de lei finanţate de Guvernul României în comunele din Ciucul de Jos (2)

Cozmeni şi Tuşnad Sat au primit ori vor primi pentru diferite investiţii aproximativ 19 milioane de lei. Ciucul de Jos are în componenţă 6 comune: Sâncrăieni, Sânsimion, Sânmartin, Ciucsângeorgiu, Cozmeni, Tuşnad Sat. În afară de Sânmartin, toate celelalte au reuşit să finalizeze în ultimii ani, să aibă în derulare ori să contracteze diferite proiecte finanţate prin diferite programe ale statului de peste 34 milioane de lei. Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Locale, comuna Cozmeniare în derulare două proiecte, unul care beneficiază de o finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi altul prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Este vorba de o investiţie care prevede captarea apelor de suprafaţă din zona Bercgodor, pentru care comuna primeşte prin PNDL 1 peste 120.000 de lei. De asemenea, prin PNDR

MOLDOVA A MAJORAT IMPORTUL DE PRODUSE PETROLIERE CU 1,2%

În primul trimestru, Republica Moldova a importat peste 169,1 mii tone de produse petroliere, ceea ce este cu 1,2% (3,1 mii tone) mai mult faţă de perioada similară a anului 2018. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), acest lucru a fost determinat de creşterea importurilor de motorină – de la 108,8 mii tone la 118,7 mii tone. În acelaşi timp, importul de benzină A98 şi A95 s-a diminuat de la 40,3 mii tone la 36,3 mii tone, iar de gaz lichefiat – de la 16,8 mii tone la 14 mii tone. Cel mai mare volum de benzină şi motorină a fost importat din România – 100% (+3 p.p.) şi, respectiv, 85,5% (+0,9 p.p.). Gazul lichefiat a fost importat, în principal. din Federaţia Rusă – 52,5% (-26,4 p.p.). Carburanţi au mai fost importaţi din Belarus, Kazahstan şi Bulgaria. În perioada de raport, preţurile medii de procurare a benzinei au variat de la 9,1 mii lei per tonă în ianuarie

Пессимизм российского бизнеса достиг 3-летнего рекорда

Сжатие платежеспособного спроса с одновременным повышением налоговой и административной нагрузки ударили по настроениям российских предпринимателей. Опросы, которые провели в июне и июле IHS Markit и ВЦИОМ, показали заметное ухудшение деловых настроений во всех секторах и неверие бизнеса в то, что экономика выберется из ловушки стагнации, несмотря на планы правительства ускорить рост национальными проектами за 25 триллионов рублей. По данным Markit, на июнь лишь 15% предпринимателей заявили, что ждут роста деловой активности в своей отрасли. По сравнению в февралем доля оптимистов сократилась на 10 процентных пунктов и стала минимальной с зимы 2016 года - пика «нефтяного шока», когда цена Brent падала ниже 30 долларов, рубль находился на

Loosening Russia's stranglehold on European natural gas

The Senate is considering a bipartisan bill intended to hamper Russia’s stranglehold on the European natural gas market, but the Senate is going about this in all the wrong ways. The legislation would sanction companies that participate in the construction of a new natural gas pipeline, for fear that further supply of fuel from Russia to Europe will give Russia too much influence over our NATO allies. This is the wrong approach, because it will have minimal impact on Russia while negatively impacting American companies doing business abroad. Instead, the United States should unleash our own immense natural gas capabilities to defeat Russian supplies in the free market. Nord Stream II is an expansion of an existing pipeline that will bring natural gas from northwestern Russia, through the Baltic Sea, to northern Germany. This

Free Joomla! template by L.THEME