Două angajate ale unui centru din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova sunt anchetate, după ce au fost reclamate că au agresat copiii şi le-au furat din mâncare. În căminul respectiv se află în plasament zeci de copii de toate vârstele, toţi cu dizabilităţi severe. Dezvăluirile despre posibilul comportament agresiv al celor două angajate ale Centrului de Servicii Comunitare ”Sf. Andrei” din Ploieşti au fost făcute de un bărbat care a intrat întâmplător în posesia unor dovezi care relevă tratamentul inuman la care sunt supuşi copiii aflaţi în plasament. ”O sfătuia cum să se comporte” A.E., din Ploieşti, susţine că a intrat în posesia unor convorbiri pe WhatsApp între două dintre îngrijitoarele centrului. Din discuţiile purtate reiese că una dintre ele se angajase recent la DGASPC, iar cea de-a doua, mai veche în sistem, îşi învăţa colega cum să se comporte cu copiii ”ca să nu o ia

Trăia la Chișinău în perioada interbelică familia Ciobanu, prima familie întemeiată după unirea Basarabiei cu România. Ion era inginer la căile ferate, iar Ana era profesoară de muzică. Și împreună aveau o fată pe care o chema Maria, ce moștenise talentul muzical al mamei și care de mică era chemată să cânte la pian la diverse evenimente culturale organizate de oficialitățile orașului. Când regele României a vizitat Chișinăul, Maria – ce tocmai împlinise 18 ani – a fost invitată să susțină un spectacol în fața lui și a celor care-l însoțeau. Un tânăr avocat al casei regale a fost fermecat de ea și a vrut să o cunoască mai bine. Ferdinand Panfil era născut în Germania, fusese botezat de regele Ferdinand și făcea parte dintr-una din cele mai apropiate familii de casa regală. Era nu

Duminică, 7 iulie, începând cu ora 17:00, în Piaţa Victoriei, Asociaţia „Calea Neamului”, organizaţie membră a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, organizează un miting de protest împotriva adoptării de către Guvern a OUG privind Codul administrativ al României, conform căreia limba maghiară devine în mod neconstituţional a doua limbă oficială în stat. În opinia organizaţiei noastre, această ordonanţă de urgenţă emisă de Guvernul României, la presiunile UDMR şi ale statului ungar, este un act de trădare naţională. Ea nu face altceva decât să ducă la disoluţia autorităţii statului român în mai multe zone ale ţării, în care populaţia românească este redusă numeric, şi să favorizeze obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, obiectiv public asumat al UDMR. Aşa cum am atras atenţia încă de anul trecut, textul de lege menţionat impune

Правительство РФ готовит масштабную реформу паспортной системы, в результате которой традиционные бумажные удостоверения личности должны уйти в прошлое в течение 10 лет. Выпуск бумажных паспортов прекратится в начале 2023 года, а начиная с июля 2020-го россиянам начнут выдавать первые электронные документы. Электронный паспорт будет иметь две версии - на пластиковой карте с чипом и в бесплатном мобильном приложении, которое будет запускаться одновременно с выдачей паспорта. Такую концепцию реформы на совещании 3 июля одобрил курирующий ее вице-премьер Максим Акимов, рассказали «Ведомостям» источники, знакомые с результатами обсуждения. Заменить все бумажные паспорта на электронные планируется до декабря 2028 года. Впрочем, этот срок еще не зафиксирован, отмечают источники

Естественная убыль населения за 4 месяца 2019 года составила 149 тысяч человек, Россия катастрофически теряет население. Об этом заявила путинский вице-премьер Татьяна Голикова. «Для нас с вами ключевыми, по сути, являются две национальные цели - это естественный прирост населения и продолжительность жизни Мы катастрофически теряем население страны. За четыре месяца естественная убыль населения у нас составила порядка 149 тыс. человек. Это означает, что у нас падает рождаемость и не такими, как нам хотелось бы, темпами снижается смертность», - сказала она. Голикова пожаловалась, что многие регионы России сознательно снижали показатели смертности от онкологических и сердечно-сосудистых заболеваний, а также внешних причин смертности, таких как ДТП. Однако в какой-то момент занижение стало

Cu ocazia sărbătoririi „ZILEI DRAPELULUI NAŢIONAL” în Garnizoana Sfântu Gheorghe se vor desfășura, astăzi, următoarele activități: – Ora 09.00, la capela U.M. 01048 Sf. Gheorghe: oficierea slujbei de sfinţire a drapelului care urmează să fie arborat. – Ora 12.30, la „MONUMENTUL OSTAŞULUI ROMÂN” din Sfântu Gheorghe: Ceremonia publică de înălţare a drapelului României Desfăşurarea activităţilor: – întâmpinarea persoanei oficiale (subprefectul judeţului însoţit de comandantul garnizoanei); – prezentarea onorului militar de către garda de onoare; – trecerea în revistă a gărzii de onoare şi salutul drapelelor de luptă; – rostirea alocuţiunilor referitoare la sărbătorirea „Zilei Drapelului Naţional”; – moment artistic: – recital de poezii semnificative pentru importanţa evenimentului; – interpretarea unor cântece patriotice de către corul

La 2 iulie 2019 se împlinesc 515 ani de la moartea domnului Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt (1457-1504), personalitate marcantă a Evului Mediu românesc. În timpul domniei sale (care a durat 47 de ani, din 14 aprilie 1457) a reorganizat administraţia, a impulsionat comerţul, a refăcut sistemul de apărare al ţării, a ctitorit numeroase biserici şi mănăstiri. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, fiind prăznuit la 2 iulie, data morţii sale. Cel mai de seamă descendent al descălecătorilor maramureşeni ai Ţării Moldovei, intrat în istorie sub numele de Ştefan cel Mare, s-ar fi născut pe la 1434 la Borzeşti, unde mai târziu avea să înalţe o biserică ''întru amintirea sfântrăposaţilor noştri înaintaşi şi a

Бремя расплаты за резкое ухудшение отношений с Западом, санкции, обвал цен на нефть и падение экономики - легло на плечи российского среднего класса, численность которого с 2014 года сократилась почти на 10 миллионов человек. Люди, чьи доходы находятся в диапазоне от 39 до 99 тысяч рублей в месяц (в ценах 2018 года), оказались главной жертвой кризиса и были отброшены в своих потребительских и экономических возможностях назад в 2008-й год. За три года - с 2014-го по 2017-й - порядка 7% граждан РФ выпали из категории условного «среднего класса», а его общая численность снизилась с 37% до 30% населения, подсчитали аналитики Центра макроэкономического анализа Альфа-банка. Сопоставимым оказалось и сокращение их доли в общих доходах: с 48% в 2014 году до 39%

Duminică, 30 iunie, a plecat la Ceruri Elena Arnăuţoiu, sora lui Toma şi Petre Arnăuţoiu, conducători ai rezistenţei armate anticomuniste de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş. Împlinise 100 de ani, dintre care 7 ani i-a petrecut în închisorile comuniste. A fost închisă în două rânduri, pe motiv că n-a vrut să-şi trădeze fraţii, ce aveau să fie executaţi de bolşevici în 1959. Părinţii dumneaei, Laurenţia şi Ion, au murit, la rândul lor, în închisoare, în urma regimului de exterminare la care au fost supuşi. A vrut Dumnezeu ca doamna Elena Arnăuţoiu să supravieţuiască torţionarilor pentru a perpetua memoria unei familii martirice, care s-a opus armat ocupaţiei ruso-bolşevice. Deşi au închis-o, au umilit-o, i-au furat agoniseala familiei, i-au omorât pe toţi cei dragi, nu au reuşit să-i întineze sufletul său frumos şi dorinţa de libertate. A trăit cu cinste şi demnitate, aşa

În perioada 25-26 iunie 2019, în baza prevederilor “Protocolului privind organizarea, pregătirea şi executarea ceremoniilor şi onorurilor militare solicitate de instituţii care nu aparţin Ministerului Apărării Naţionale”/1998 şi a „Regulamentului onorurilor şi ceremoniilor militare, aprobat prin ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 63/ 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se vor desfăşura activităţi organizate cu ocazia sărbătoririi „ZILEI DRAPELULUI NAŢIONAL” în Garnizoana Sfântu Gheorghe, după cum urmează: 25.06.2019 - Ora 19.00, la „MONUMENTUL OSTAŞULUI ROMÂN” din Sfântu Gheorghe: Ceremonia de coborâre de pe catarg a drapelului vechi. Desfăşurarea activităţilor: - coborârea drapelului vechi; - desprinderea drapelului vechi de pe catarg; - preluarea drapelului vechi de către garda purtătoare a drapelului; -

Astăzi se împlinesc 79 de ani începutul ocupației sovietice a Basarabiei, nordului Bucovinei și a Ținutului Herta. La 28 iunie 1940, în urma unui ultimatum înaintat de către URSS, Regatul Român, pus sub o presiune politică dictată de diplomația murdară a marilor puteri globale și fiind sfătuită de „aliații” politici să accepte condițiile guvernului sovietic, a cedat acestuia teritoriile cerute, în total o suprafață de 50.762 km2 cu o populație de aproximativ 4 milioane de locuitori, majoritatea etnici români. Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea o notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în care i se cerea să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord. În interesul „restabilirii adevărului” În acel text, ministrul de externe sovietic Veaceslav Molotov susținea că România ar fi profitat de slăbiciunea militară a Rusiei și a rupt teritoriul Basarabiei din Uniunea Sovietică în 1918, „călcând prin

Drept să spun, nici nu mai ştiam că emite încă postul de radio Europa Liberă. De fapt, majoritatea românilor nu ştiu, ceea ce înseamnă că nu-l ascultă. Şi bine fac, din moment ce antena dedicată cică adâncirii procesului democratic în România s-a transformat în susţinătoare a insolenţei maghiare. Iată ce zice în 7 iunie o adeptă a politicii hipercorecte, director al Redacţiei Europa Liberă: „Ministerul Apărării a finanţat instalarea mai multor cruci de beton în cimitirul de la Valea Uzului, judeţul Harghita, pe care îl îngrijesc din 1917 încoace maghiarii. Aici se află înmormântaţi mai ales soldaţi unguri care au murit în Primul Război Mondial. Alături de ei au fost îngropaţi, însă, militari ruşi, austrieci, dar şi câţiva români. Crucile de beton dedicate eroilor români, fără să aibă niciun fel de autorizaţie, au fost aşezate peste osemintele eroilor unguri, cumva

Выборы главаря преступного мира России, «вора в законе № 1», отложены как минимум до 2024 года. Причиной стала жесткая позиция федеральной власти по поводу лидеров организованной преступности, рассказал Znak.com источник в криминальной среде. «При этой власти, пока [Владимир] Путин президент, никаких коронаций не будет. Никто не хочет подставляться из-за закона о ворах (статьи 201.1 УК РФ „Занятие высшего положения в преступной иерархии“ — прим. ред.)», —сообщил Znak.com источник. По его словам, выборы вора в законе № 1 не будут проводить не только на территории России, но и в других странах, где, как правило, собирались воровские сходки. «Наших даже в Турции щемить стали местные [сотрудники правоохранительных органов], туда тоже никто не

Free Joomla! template by L.THEME