„Nu tot rock-ul este muzica Diavolului” – Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon

În era internetului, părintele Vasile Gordon îi atrage ca un magnet pe tineri. Mulți îl îndrăgesc pentru stilul său tranșant de a discuta problemele și pentru că le vorbește pe limba lor. În plus, preotul își face mereu timp să răspundă, prin e-mail, mesaje telefonice, WhatsApp sau messenger, întrebărilor urgente ale celor ce nu pot veni la biserică. În interviul acordat Evenimentului zilei, slujitorul bisericii Sf. Ilie-Gorgani din București vorbește despre corupție, cu toate avatarurile ei – incompetență, aroganță, prostie, dar și despre Facebook, muzică rock și satanism. – Ileana Ilie Ungureanu: Corupția e cauza celor mai mari tragedii care lovesc periodic România. Biserica ar putea să se implice în lupta anticorupție, mai ales că are mijloacele cu care să o facă. Cum ar fi ca toți preoții din țară, în loc să-i îndemne pe enoriași “să se roage” pentru

conducătorii țării, să-i afurisească pe corupți? – Pr. Vasile Gordon: Recunoscând că suntem asaltaţi de multe rele şi evenimente dureroase, trebuie să spunem că enoriaşii nu pot fi îndemnaţi altfel decât îndeamnă Scriptura: „Binecuvântaţi şi nu blestemaţi!” (Epistola către Romani, 12, 14), iar rugăciunile pentru conducători se fac tocmai pentru ca Dumnezeu să-i lumineze spre a face bine, nu rău. Desigur, în predici, cateheze, convorbiri particulare etc., preoţii condamnă corupţia şi încurajează onestitatea, dar nu se substituie nici justiţiei umane, nici judecăţii şi pedepsei dumnezeieşti. Dar se poate vedea cu ochiul liber: corupții, de orice fel şi nivel, nu sfârşesc niciodată bine… – Din punctul dvs. de vedere, ce înseamnă să fii un om integru? – Om corect şi conştiincios, în familie, la serviciu, în societate. Omul pentru care dreptatea e principiu de viaţă, aşa cum foarte bine a fost formulat în Dreptul Roman: „Honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere”, adică „a trăi în mod onest, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce i se cuvine”. – Ce credeți că-i determină pe oameni să încalce legea? – Încalcă legea, în general, cei cu educaţie precară şi care imită, de fapt, exemplele rele din propria familie. Dar le imită şi pe ale celor „puternici”. Ştiţi cum se spune: „Peştele de la cap se’mpute!” – Care e diferenţa dintre libertate şi libertinaj? – Libertatea este asociată întotdeauna adevărului („adevărul vă va face liberi” – a spus Mântuitorul Iisus Hristos – Ioan 8, 32); libertinajul este manifestarea dinafara adevărului, dinafara firescului, a vieţii sănătoase şi autentice. – Cum a ajuns rock-ul să fie considerat muzica Diavolului? – Cred că ştiţi mai bine decât mine că nu tot rock-ul este muzica Diavolului… Bunăoară, cel din anii 1960-1980 era şi este foarte plăcut (Elvis Presley, Buddy Holly, Bill Haley, Jerry Lee Lewis etc.). Şi chiar aşa-numitul “rock de mijloc” (cu exponenţi de genul Queen, Rod Stewart, Elton John). Dar cel din genul Satanic Black Metal, da. Concret: doar acel rock este nociv care utilizează mesaje şi melodii de inspiraţie diabolică. – Ce înseamnă acel orgoliu al smereniei? Sindromul puterii naşte monştri, aproape nimeni nu scapă de acest mare pericol. – „Orgoliul smereniei” mai este numit şi „mândria de a nu fi mândru”… Ceva în genul lăudăroşeniei fariseului din pilda „Vameşului şi Fariseului”: „Doamne, eu nu sunt ca ceilalţi oameni…” etc. (Luca 18). Este un păcat mai grav decât al mândriei însăşi! Iar leacul este, desigur, smerenia, modestia, definită foarte frumos de părintele Arsenie Papacioc: „Arta de a sta la locul tău”. Cealaltă problemă semnalată e cât se poate de reală: într-adevăr, puterea şi funcţia ameţesc pe unii. Aici poate fi eficient îndemnul şi exemplul personal dat de Mitropolitul Bartolomeu Anania: „M-am străduit ca atunci când am fost pe culmile succesului să nu ameţesc, iar când am fost în fundul prăpastiei să nu disper…”. – Și cum putem scăpa de capcana vedetismului? – Străduindu-ne să fim întotdeauna modeşti. Bine a remarcat Tolstoi: „Mintea se naşte numai din smerenie. Prostia se naşte însă numai din înfumurare. Oricât de mari ar fi capacităţile intelectuale, omul smerit e întotdeauna nemulţumit, caută; cel înfumurat crede că ştie tot şi nu aprofundează”. – Dar de ce mândria este păcat de moarte? – Pentru că îşi are sursa în Cel Rău, Satana. Din mândrie s-a produs căderea unei părţi a îngerilor, devenind diavoli. Şi diavolii asta urmăresc: moartea sufletului nostru, astfel că mândria conduce automat spre această moarte. Iar smerenia îşi are sursa în Iisus Hristos, Care a şi mărturisit: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). „Mijloacele moderne de comunicare sunt instrumente foarte bune, dar pot fi răi stăpâni. Bune, dacă le stăpânim, rele dacă ne stăpânesc” – Sunteţi dezamăgit de politicieni? – Şi da, şi nu! Pentru că nu este bine să generalizăm. Sunt dezamăgit, ca tot românul, de politicienii corupţi, mincinoşi, puşi pe căpătuială, dintre care unii, pe deasupra, stau foarte prost şi cu Limba Română. Dar şi de cei care batjocoresc valorile noastre sacre, legate de credinţă, familia tradiţională, bunele obiceiuri. Şi, dimpotrivă, sunt bucuros să constat că avem şi politicieni de ispravă, care se luptă sistematic în Parlament pentru interesul naţional, inclusiv pentru promovarea unei educaţii morale în societatea noastră. Îi apreciez mult şi pe acei politicieni gospodari locali, cum sunt unii primari, care au făcut să înflorească anumite localităţi şi chiar unele sectoare din Bucureşti. – Sunt mulți cei care consideră că Biserica e ruptă de generaţia tânără şi refractară la tot ce e nou. Aveţi mare priză la publicul tânăr, cum reuşiţi să-l atrageți? – Iarăşi socot că e bine să nu generalizăm. Nu „Biserica” în sine e ruptă de generaţia tânără, ori refractară la ce e nou, ci posibil unii slujitori ai ei, fie preoţi, fie ierarhi. Legat de buna mea comunicare cu publicul tânăr, vă spun că nu am făcut nimic spectaculos, ci slujbele din program şi predici cât mai bine pregătite. Dacă în biserica noastră parohială vin şi mulţi tineri, asta se datorează în mare măsură spiritului de echipă al preoţilor, buna noastră comunicare şi efortul de a veni în întâmpinarea lor: răbdare la spovedanii, cântare frumoasă la strană, dialoguri catehetice miercuri seara, publicarea unui buletin parohial, cărţi împrumutate din biblioteca parohială. – Cât de familiarizat sunteţi cu noul limbaj tehnologic? – Aş spune că sunt la un nivel acceptabil, posibil mediu, având în vedere că lucrez pe calculator din anul 1994. Iar cunoştinţele de limbă engleză, deşi tot la nivel mediu, m-au ajutat efectiv să ţin pasul cu acest nou limbaj, fapt care mi-a facilitat o comunicare şi prin mijloacele noilor tehnologii, mai ales cu generaţia tânără. Comunic frecvent prin email, mesaje telefonice, WhatsApp, messenger, în general răspunzând unor întrebări urgente celor ce nu pot veni pe moment la biserică. – Care sunt păcatele acestei lumi supertehnologizate? – „Statul” excesiv pe Facebook, calculator, telefon, vizionarea excesivă a televizorului etc., constituie tot atâtea păcate ale lumii de azi. Plecând de la sintagma patristică „trupul este o bună slugă, dar un rău stăpân”, zicem la fel: mijloacele moderne de comunicare sunt instrumente foarte bune, dar pot fi răi stăpâni. Bune, dacă le stăpânim, rele dacă ne stăpânesc. Aici intervine, de fapt, discernământul fiecăruia de a-şi împărţi timpul şi efortul în mod echilibrat. Mi-a plăcut mult declaraţia unei fete care a luat Bacul cu 10: am reuşit performanţa nu doar învăţând sistematic, dintr-a IX-a până la final, ci şi pentru că nu am stat pe calculator, telefon şi televizor decât pentru strictul necesar… – Credeţi că Biserica ar trebui să-şi schimbe, cumva, discursul, să-l facă mai ”fierbinte”, mai tolerant, pentru a câştiga tinerii de partea ei? – Şi da, şi nu. Da, în sensul unui limbaj actualizat şi realist. Nu, în sensul că învăţătura evanghelică e aceeaşi, ieri, azi, mâine, în veci. Practic, e nevoie nu de o „schimbare” esenţială a discursului, ci de o „updatare” cât mai realistă, atât ca limbaj, cât şi ca stil. Se ştie, ne atrag preoţii şi, practic, toţi vorbitorii, cu discurs coerent şi persuasiv, plin de vioiciune şi expresivitate, indiferent de situaţie. Evident, un discurs persuasiv trebuie să fie, totodată, tolerant şi încurajator. În nici un caz moralist, cu ton de „dirigenţie”. – Este diferenţă mare între generaţia sfinţiei voastre şi cea nouă, de azi, la nivelul trăirii credinţei? – Nu aş zice „mare”. Oamenii, tineri şi mai vârstnici, se împărţeau atunci, ca şi acum, în credincioşi şi indiferenţi… „Diferenţa” privind nivelul credinţei era şi este dată, în primul rând, de atmosfera de credinţă ori necredinţă din familie. De aceea e bine să milităm din toate puterile pentru familii creştine după rânduială: tată, mamă, copii. Nu „alternativele” care ni se propun de aiurea, sub pretextul toleranţei. – Trece Biserica printr-o criză, duce lipsă de lideri credibili în acest moment? – „Criză” e mult spus. Mai degrabă spunem că trece prin greutăţi, îndeosebi de ordin material, ca toate instituţiile din țară. Iar anumite eşecuri şi derapaje trebuie judecate individual, atât legat de „lideri”, cât şi de slujitorii de rând. Să nu uităm, de fapt, că şi liderii şi cei de la bază sunt expresia nivelului la care se găseşte azi societatea noastră. Ea oferă, în toate domeniile, şi pe liderii credibili, şi pe cei necredibili. „Spovedania e un moment „0”, când fiecare o poate lua de la capăt” – Cum ați caracteriza cei 30 de ani de capitalism? Ce tip de libertate credeți că s-a creat în România după 1989? – I-aş zice şi eu, ca mulţi alţii, „capitalism original”. Legat de genul de libertate creată, observ că şi-a făcut loc un soi de libertinaj, aşa cum vorbeam mai înainte. Adică acea „libertate” desprinsă de adevăr. Din fericire, nu toţi românii sunt contaminaţi de acest libertinaj, chiar şi dintre cei cu funcții. Şi în asta constă şansa noastră. – Cum vedeți viitorul într-o societate bazată pe „să ni se dea”? Extrapolând, obișnuim să dăm vina pe ceva din „dinafară” (pe sistem, pe Marte retrograd etc.) pentru nereușitele noastre, când eșecul e provocat de fapt de propriile limite sau autolimitări interioare. – Aproape că aţi sugerat răspunsul, prin felul în care aţi formulat întrebarea. Într-adevăr, sacul din care tot iei, fără să pui în el, într-o bună zi se va goli. Apoi, văd că sunteţi pe linia observaţiei făcute de filosoful Constantin Noica ucenicilor de la Păltiniş: „Nu acuzaţi pe nimeni de nereuşitele voastre, pentru că ele se datorează propriilor limite interioare!”. Să ştiţi, însă, că eu sunt optimist: România are încă resurse consistente, şi materiale, şi umane. Avem specialişti de mâna întâi, în toate domeniile, totodată, oameni harnici la bază, ne trebuie doar o clasă politică majoritar corectă şi, aş sublinia, cu simţ patriotic. De aceea, este foarte important pe cine votăm în continuare. – Cum vedeți realitatea de azi. Ce am putea înțelege despre noi înșine și lume din această perspectivă? – E o întrebare foarte generală… Pe moment, îmi vin în minte versurile lui Eminescu din Epigonii: „Lumea e aşa cum este şi ca dânsa suntem noi…”. Adică, fiecare dintre noi suntem legaţi de realităţile din jur, cu mii de fire nevăzute. Ceea ce înseamnă că „realitatea”, bună, rea, depinde de noi. Cum suntem noi, aşa e şi realitatea: în familie, la serviciu, în societate. Mi-a plăcut mult o remarcă făcută de Nicolae Iorga: „ Înţelepciunea vieţii e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte!” Societatea este traumatizată, într-adevăr. Dar nu ne lipsesc soluţiile şi, în consecinţă, şansele de redresare. De pildă, accentul pe o mai bună educaţie în şcoală, în care să fie promovate valorile morale, nu curentele „progresiste”, tot mai agresive în ultima vreme. – Ce semnificaţie are spovedania? Putem face o analogie între mersul la psiholog şi spovedanie? Este ceva în comun între cele două? – O, pentru semnificaţiile spovedaniei ne-ar trebui un timp special. Dar, pe scurt, spunem că mărturisirea păcatelor prin spovedanie produce o igienizare sufletească deosebit de benefică. Pentru cel credincios şi sincer este importantă mai ales dezlegarea pe care o face preotul, simţindu-şi, apoi, sufletul uşor şi întărit. E un moment „0”, când fiecare o poate lua de la capăt. Dialogul cu psihologul este şi el benefic, doar că psihologul nu poate da dezlegarea şi nici iertarea păcatelor. Dar avem şi cazuri de bună colaborare, îndeosebi cu psihologii credincioşi. Psihologul poate oferi soluţii bune în chestiuni ce ţin de specialitatea lui, legate de viaţa de cuplu, de problemele de la serviciu etc., preotul în chestiuni ce ţin de partea spirituală a vieţii şi de mântuirea sufletului. – Se apropie Crăciunul. Ce este postul şi cât este el de important? – Postul este un mijloc excelent de revigorare fizică şi sufletească. Din punct de vedere fizic, prin abstinenţa de la anumite alimente şi băuturi, corpul beneficiază de o detoxificare extrem de benefică. De aceea, postul acesta este recomandat de tot mai mulţi medici. Postul trupesc trebuie dublat, însă, de cel sufletesc, prin abstinenţa de la păcate, sub toate formele: gânduri rele, cuvinte urâte, fapte reprobabile. Când cele două „posturi” merg împreună, creştinul are şansa unei refaceri miraculoase, atât sub aspectul sănătăţii fizice, cât mai ales a celei sufleteşti. Iar după un astfel de post, bucuria Crăciunului este resimţită altfel decât în mod obişnuit: mâncărurile au alt gust, parcă, iar celelalte bucurii sunt trăite la intensitate maximă, cu puterea sufletului primenit. sursa: evz

Free Joomla! template by L.THEME