REZISTENTA DIN MUNTI: FAGARASEANUL VASILE SURDU

Făgărăşeanul Vasile Surdu a fost arestat în noaptea Învierii Domnului (29 aprilie 1951), fiind învinuit, alături de Nicolae Greavu, Ioan Leluţiu, Ion Manea şi Nicolae Stanciu, de uneltire contra ordinii sociale prin întreţinerea unor legături cu partizanii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. A fost condamnat de Tribunalul Militar din Sibiu la şase ani închisoare corecţională, pedeapsă pe care a efectuat-o în închisoarea Aiud. L-am cunoscut de Crăciunul anului 2014, când, împreună cu prieteni făgărăşeni, i-am colindat pe seniorii rezistenţei anticomuniste din Ţara Făgăraşului. Ne-a impresionat acest înţelept din Olteţ, fapt pentru care l-am mai vizitat pentru a ne împărtăşi din gândurile sale. Câteva din cugetările sale: „Educaţia mea creştină şi românească m-a determinat să reacţionez împotriva comunismului. Aşa am simţit eu că e bine. Comunismul a fost un rău pentru toată lumea, în

sensul că fiind un regim împotriva lui Dumnezeu era, după mintea mea, un simbol al diavolului. Fără Dumnezeu, viaţa n-are sens, doar sens animalic. Văzând că nu pot distruge creştinismul prin argumente, bolşevicii au încercat s-o facă cu forţa. Opera de distrugere a creştinismului a început odată cu revoluţia franceză. În închisoare, timp de doi ani n-am avut căldură, n-am văzut lumina zilei. Cea mai întrebuinţată metodă de convingere a anchetatorilor era bătaia, care era ruptă din iad. În urma torturilor făcute de satane am rămas fără şapte dinţi şi trei măsele. Securiştii n-aveau voie nici să pronunţe numele lui Dumnezeu. În temniţă am înregistrat practic prezenţa lui Dumnezeu. Nichifor Crainic se întreba: “Unde sunt cei care nu mai sunt?”. “S-au ascuns în lumina Celui nepătruns”. Eu nu sunt, eu trec. Numai până ai spus “eu sunt” a trecut cel puţin un sfert de secundă. E mai corect să spui noi trecem, decât noi suntem. Credinţa este superioară ştiinţei. De aici până aici ştiu, de aici mai încolo cred sau nu cred. De ce este omul trist în faţa morţii? Pentru că se gândeşte că aici i se termină viaţa. Dar dacă omul a trăit după concepţia creştină, ar trebui să se bucure, căci Dumnezeu i-a dăruit viaţa veşnică. N-am renunţat niciodată la visul meu, pentru că aşa credeam, era o trăire a credinţei în Dumnezeu şi în neam. Supravieţuirea noastră a fost credinţa. Nu regret că am luptat împotriva comunismului. Rezistenţa din munţi a fost un fenomen tineresc, românesc. Luptătorii s-au retras în vârful munţilor, de unde s-au înălţat cu gândul la Dumnezeu”. sursa: rezistenta din munti

Free Joomla! template by L.THEME