Constantin Tanase: Hoteat li russkie voinî?

Întrebarea din titlu, care de fapt e un vers dintr-un fost foarte popular cântec sovietic („Vor oare ruşii război?”), mi-a răsărit în minte parcurgând comentariile la un articol de al meu („Se caută o idee națională”) tradus în limba rusă (e adevărat, cam în fugă) și postat pe AVA.MD. Nu mi-am imaginat că, după două decenii și ceva de independență a RM, în societatea noastră, proclamată solemn de comuniști drept polietnică și multiculturală, poate să existe atâta înstrăinare și nedorință de comunicare și dialog civilizat din partea vorbitorilor de limbă rusă. Voi folosi acest termen, vorbitori de limbă rusă, pentru a-i denumi pe acei cetățeni ai RM care aparțin diferitelor minorităţi etnice, dar sunt rusofoni, adică folosesc limba rusă ca limbă de comunicare. Precizez de asemenea că, probabil, e vorba de o parte a acestor cetățeni, nu-mi vine să cred că toți vorbitorii de limbă rusă din RM judecă la fel ca și autorii

comentariilor de pe AVA.MD. Trec peste comentariile vădit provocatoare, xenofobe, cu atacuri la persoana mea, amenințări cu răstignirea, declarat fiind „principalul vinovat al dezbinării interetnice a RM”. (Ca să vezi, nu Igor Smirnov și generalul Lebed, ghidați din capitala măreței Rusii, au rupt Moldova în două, ci umila mea persoană...) Mă voi referi la opiniile exprimate de cititorii care par a fi mai puțin înfierbântați la minte. Și acestea, din păcate, sunt scrise printr-o optică distorsionată și sunt marcate de o intoleranță crasă, revoluționară, de o incapacitate totală de a asculta un alt punct de vedere și de a găsi subiecte comune de dialog politic. Dacă aceste comentarii exprimă adecvat realitatea, înseamnă că prăpastia dintre noi și vorbitorii de limbă rusă este cu mult mai adâncă decât am crezut. Ca să răspundem la întrebarea de ce în acești ani prăpastia, în loc să dispară, s-a adâncit trebuie, mai întâi, să vedem cine, cum și când a săpat-o. Răspunsul e ușor de ghicit: vorbitorii de limbă rusă vor zice că prăpastia a fost săpată de „voi, românii, naționaliștii, extremiștii, unioniștii ș.a.m.d.”, iar noi vom da vina pe „voi, rușii, ocupanții, șovinii și imperialiștii”. Și cu asta discuția s-a încheiat, dar nu s-a încheiat pacea între noi. De aceea, eu nu voi încerca să dau vina pe „ruși”, ci să analizez cum au evoluat relațiile dintre noi după dispariția URSS. (Ce a fost până la dispariția URSS a fost; e o temă aparte.) Să pornim de acolo că pentru vorbitorii de limbă rusă dispariția URSS a fost o tragedie, pentru noi însă - o sărbătoare, marcată la Marile Adunări Naționale. Aici apele s-au despărțit. Dispariția URSS nu ne-a solidarizat și nu ne-a unit, ci ne-a dezbinat: noi priveam spre Vest, spre Europa, vorbitorii de limbă rusă - spre Est, spre Rusia. Nici în una din marile noastre probleme vorbitorii de limbă rusă nu s-au solidarizat cu noi. În această ordine de idei i-aș întreba pe autorii comentariilor de pe AVA.MD: când se punea problema revenirii la grafia latină și declararea limbii moldovenești (române) drept limbă de stat, de ce nu ați fost de partea noastră, a moldovenilor?; de ce ați creat Interfrontul și nu recunoșteați dreptul nostru la emancipare națională?; de ce deputații rusofoni din primul Parlament au votat împotriva declarării independenței RM?; de ce Moscova a creat peste Nistru RMN?; de ce și după 22 de ani de la declararea independenței comunitatea rusă nu s-a integrat şi continuă să rămână o enclavă lingvistică și politică?; de ce întotdeauna votați cu comuniștii, dar nu cu partidele proeuropene?; de ce nu v-am auzit niciodată că cereți retragerea armatei ruse?; de ce, cu ce drept - dacă nu ați învățat limba acestei țări - vă pronunțați asupra denumirii limbii noastre? Fără răspunsuri sincere la aceste întrebări nu vom găsi o idee națională care să ne unească. Vorbitorii de limbă rusă trebuie să renunțe la statutul de înstrăinați în țara pe care și-au ales-o ca să trăiască. Înstrăinații, în contextul dat, nu conține nimic peiorativ și ofensator, ci mai degrabă ceva tragic. Nu poți fi pe deplin fericit într-o țară în care te comporți ca un străin - străin de limba, cultura și de aspirațiile poporului care au dat denumirea acestei țări. E un punct de vedere, nimic mai mult. Un lucru este indiscutabil: atâta timp cât vorbitorii de limbă rusă nu vor recunoaște dreptul națiunii titulare la identitate națională, lingvistică și culturală, prăpastia nu va dispărea și pacea nu va pogorî peste Moldova. Iar cine nu vrea pace, vrea război. Un articol de: Constantin Tănase sursa: timpul.md

Free Joomla! template by L.THEME