Alesandru Dutu: 1941-1945. ADEVĂRATA FAŢĂ A RĂZBOIULUI! Devotamentul medicilor!

General Constantin Consatantinescu-Caps: ,,Au fost medici care după 72 ore de muncă fără odihnă, adormeau sfârșiți de nesomn cu pensele în mână lângă răniți. Sub bombardamentul continuu de aviație s-au făcut aici operații de mare chirurgie (abdomen, toarace, craniu) ce nu se executau în mod curent decât în spitalele dinapoia frontului, cu rezultate totdeauna strălucite”. ♦ În pofida condițiilor grele în care au fost nevoiți să lucreze, medicii militari și întregul personal sanitar al armatei a dovedit pe front un devotament exemplar şi sublim, salvând viaţa a sute de mii de militari răniţi sau bolnavi. În permanenţă, formațiunile sanitare au acționat în apropierea liniilor de luptă, de multe ori sub bombardamentul inamicului, triind, operând sau evacuând răniții. În acțiunea de salvare a vieților militarilor răniți a fost angajat și personalul feminin,

https://scontent.fotp3-3.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/68567185_921852411501579_7304721682290180096_n.jpg?_nc_cat=103&_nc_oc=AQk25oh52K1gOnoMboftVugubDzw1TZGVBzFz2fWsQLIyuLwtBAMCm8dy-kEsP-W9l4_R5ikrRRf-zXR7xSK90w0&_nc_ht=scontent.fotp3-3.fna&oh=497a06b2b47aa11788f18bc67b5070db&oe=5DC9DD3B

prin numeroase voluntare sau infirmiere de la Crucea Roșie. ♦ Pentru remarcabila activitate depusă, mulți medici au fost citați prin ordine de zi pe armată: - 9 octombrie 1941. Mareșalul Ion Antonescu a citat, prin ordinul de zi nr. 12, ,,munca devotată” a personalului sanitar de toate categoriile care a făcut ca o mare parte dintre răniți să fie recuperați și trimiși din nou unităților luptătoare și care prin măsurile luate au făcut să nu apară epidemii, iar prin ordinul de zi nr. 10 a citat spitalele de campanie nr. 7, 8 și de la Salz, Serviciul de triaj nr. 7, Ambulanțele diviziilor 1 gardă și 21 infanterie și Depozitul central sanitar pentru ,,devotamentul, spiritul de sacrificiu și muncă fără preget” ; - 10 octombrie 1941. Generalul Iosif Iacobici a citat, prin ordinul de zi nr. 30, pe locotenent-colonelul dr. Traian Mihăilescu, medicul șef al Spitalului de campanie nr. 22 din Salz și întregul personal medical, deoarece ,,au reușit să facă dintr-o biserică și 2 școli dărăpănate un spital model de circa 600 paturi, care la nevoie poate adăposti 1 000 răniți”. Tot ei au ,,improvizat” o baie și o bucătărie, iluminatul saloanelor cu opaițe și a sălilor de operații cu electricitate, au pus în funcție sobele și au asigurat încălzitul întregului spital. Comandantul Armatei 4 a mai relevat activitatea depusă de echipele de Cruce Roșie, conduse de doamnele Georgeta Ghica și Maria Brăescu; - 28 noiembrie 1941. Generalul Constantin Constantinescu-Claps remarca (prin ordinul de zi nr. 56 din 28 noiembrie 1941) activitatea Ambuanței Diviziei 14 infanterie, care a îngrijit și evacuat circa 1 800 de militari în luptele din Basarabia și peste 10 000 la Odessa: ,,Au fost medici care după 72 ore de muncă fără odihnă, adormeau sfârșiți de nesomn cu pensele în mână lângă răniți. Sub bombardamentul continuu de aviație s-au făcut aici operații de mare chirurgie (abdomen, toarace, craniu) ce nu se executau în mod curent decât în spitalele dinapoia frontului, cu rezultate totdeauna strălucite”. S-a distins medicul plutonier t.r. (r.) Constantin Braica, care a executat ,,cele mai grele intevenții chirurgicale cu instrumente foarte reduse”. La rându-le, autosanitarele diviziei au pătruns până în lina întâi pentru a prelua răniții, deseori mașinile fiind ciuruite de gloanțe, proiectile de artilerie și avioane; - 10 februarie 1942. Generalul Mihail Lascăr a citat prin ordin de zi Serviciul sanitar și Ambulanța 37 munte pentru activitatea desfășurată în cadrul Brigăzii 1 mixtă munte în Crimeea, care ,,cu tot focul ucigător al artileriei și brandurilor inamice, cu riscul vieții lor, au salvat răniții de pe câmpul de bătălie pe care, după evacuare, i-au îngrijit în așa fel încât o bună parte dintre ei în scurt timp au putut deveni apți a continua lupta”. Printre cei remarcați s-au aflat medicul locotenent-colonel doctor Ioan Oblu, șeful Serviciului sanitar al brigăzii, medicul maior doctor Ioan Gole și medicul maior doctor Mihail Barbu; - Martie 1942. Generalul Mihail Racoviță a citat prin ordin de zi personalul Spitalului 16 companie pentru activitatea depusă la nord de Marea Azov: ,,Situat numai la 40 km de linia frontului și sub bombardamentul continuu al aviației inamice, în curs de 6 zile, s-a îngrijit, operat și evacuat în împrejurări foarte grele un număr de circa 1 000 răniți (ofițeri și trupă). Cu ocazia deselor vizite ce am făcut acestui spital, am constatat că răniții au fost bine cazați, îngrijiți, operați și evacuați la vreme, cu toate că mijloacele de care dispuneau erau foarte reduse. Pe timpul atacului aerian inamic din ziua de 28 septembrie 1941, executat asupra satului Ivanovka, mă găseam la spital, când mai multe schije au pătruns în sala unde se opera un rănit; atât șeful spitalului care opera, cât și restul personalului din spital, nu și-au întrerupt un moment activitatea, ci au continuat a se îngriji de starea răniților”; - Septembrie 1944. In luptele de pe Mureș (la Ungheni, Cristești, Sântioara), deși era încadradă cu numai doi medici, Ambulanța sanitară nr. 81 (condusă de medicul căpitan dr. Ioan Menaide) ,,a ridicat, operat, pansat și evacuat în timp de 5 zile, printr-un efort supraomenesc, peste 1 500 de răniți, făcându-și un punct de onoare de a nu lăsa niciciun rănit fără ajutor, în ciuda obstacolelor ce apăreau de netrecut”. Până la sfârșitul războiului, medicii ambulanței au acordat ajutor sanitar la peste 6 500 de răniți și bolnavi, din care 800 au fost tratați pe loc și redați frontului. ,,În toaă această activitate, trupa sanitară a ambulanței, bine instruită și condusă – menționaa generalul Ion Dimulescu -, a fost la înălțimea misiunii sale. Brancardieri acestei formațiuni au dat ajutorul atât de necesar, chiar în linia de foc, sub ploaia de gloanțe și obuze, plătind aceasta uneori cu viața”; - 18 noiembrie 1944. În luptele de la Tisa, Ambulanța 19 sanitară, condusă de maiorul dr. Iosif Teodoru, a acordat asistență sanitară, a operat și evacuat 48 ofițeri, 29 subofițeri și 1 154 trupă, ,,de multe ori prin bombardament de aviație”; - 20 decembrie 1944 – 3 ianuarie 1945. Împreună cu ceilalți colegi din Ambulanța 21 infanterie, medicii sublocotenent (r.) Victor Gavrilă și sublocotenent (r.) Emilian Vicaș au îngrijit 803 răniți și bolnavi, fiind citați la 4 ianuarie 1945 prin ordinul de zi nr. 127 de către generalul Petre Antonescu: ,,Lucrând fără încetare, ziua și noaptea, cu un devotament ridicat până la uitarea de sine și o competență vrednică de cea mai mare admirație, înlocuind lipsurile materiale și condițiile precare inerente situației printr-o înaltă conștiinciozitate nesupusă niciunui control au dat asistență medicală optimă acelora care își jertfesc patriei viața și trupul”; - Decembrie 1944 – ianuarie 1945. Cu toate că era încadrată cu numai 3 medici chirurgi și 2 generaliști, Ambulanța 18 munte (condusă de medicul locotenent dr. Mihai Mateescu, apoi de medicul căpitan Constantin Nanu) a depus (în zona Buzica) ,,o activitate excepțională”, în anumite perioade medicii lucrând și ,,câte 36 ore încontinuu, nerămânând niciun ostaș neoperat sau netratat”. În permaneță, Ambulanța a avut o secție înaintată (condusă de medicul sublocotenent r. Dan Teodorescu), care a acționat ,,aproape de primele linii, sub bombardamentul de artilerie inamică”. Activitatea medicului Dan Teodorescu - ,,adevărată albină sanitară a diviziei”, care a salvat de la moarte ,,sute de vieți omenești” a fost menționată și de generalul Petre Cameniță în ordinul de zi nr. 100 din 7 martie 1945. La fel a acționat, în aceeași perioadă (pe căile de acces spre Budapesta), de multe ori sub focul artileriei și aviației inamice, personalul medical al Ambulanței 19 infanterie și al Spitalului 3 campanie, precum și medicul locotenent (r.) Ion Bulbucă, chirurg la Ambulanța Diviziei 2 infanterie, care ,,a oferit 400 grame din sângele său unui ostaș grav rănit cu șoc hemoragic”, după care l-a operat și i-a salvat viața; - 12 ianuarie 1945. În luptele de la nord de Silická Jablonica, soldatul Ion D. Ilie a adus (cu căruciorul ,,Mestrowich”), ,,sub un bombardament general de artilerie și brandturi”, la postul de prim ajutor al Regimentului 10 infanterie mai mulți camarazi răniți în prima linie de luptă, smulgându-i din ,,ghearele morții”. Într-una din acțiunile de salvare întreprinse, explozia unui proiectil inamic a curmat viața viteazului brancardier; - Februarie 1945. În luptele duse de Divizia 9 infanterie în zona Bistrá, Mýto pod Ďumbierom și apoi la Očová, s-a remarcat personalul Ambulanței 132 divizionară, în frunte cu medicii maior dr. Radu Constantinescu și sublocotenentul (r.) dr. Virgil Sasu, ultimul făcând (la Detva) ,,120 intervenții chirurgicale în interval de 24 de ore, din care 21 au fost foarte grele”; - 15 august 1945. Pentru ,,vigilența, munca continuă și rezultatele admirabile obținute în îngrijirea și evacuarea răniților și bolnavilor, în prevenirea și combaterea epidemiilor, în reaprovizionarea cu materiale sanitare, precm și pentru menținerea unei bune stări sanitate a trupelor Armatei 1”, generalul Vasile Atanasiu a citat, prin ordinul de zi nr. 66, următorul personal medical: colonelul medic dr. Dumitru Zamfir, șeful Serviciului sanitar al Armatei 1, și pe ajutorul acestuia maiorul dr. Emanoil Bădescu; maiorul (r.) dr. Octavian Sonea, șeful Serviciului epidemiologic și pe maiorul dr. Gheorghe Baz; maiorul dr. Virgil Crainic, șeful Serviciului farmaceutic, pe farmaciștii căpitani Eftimie Alexandrescu și Petre Gheorghiu; locotenent-colonelul Ilie Ionescu, șeful Spitalului de campanie nr. 1, și pe medicul locotent-colonel Ștefan Gherghinescu; medicul maior dr. Ionel Teodorescu, șeful Spitalului nr. 6, locotenent-colonelul medic Alexandru Munteanu, șeful Spitalului de campanie nr. 6; șefii Serviciilor de higienă și profilaxie nr.. 3 și 7 (medicul căpitan Dumitru Vascan, medicul locotenent r. Consatntin Leonida) și al Echipelor de dezinfecție și deparazitare nr. 45, 47 și 49 (locotenent r. Ioan Stanciu, sublocotenent r. Alexandru Voinarovschi, căpitan r. Ioan Șchiopu, sublocotenent r. Gheorghe Rotaru), precum și pe ceilalți medici, ofițeri, subofițeri și trupă ai formaiunilor sanitare ale Armatei 1. ♦ Deseori, medicii s-au confruntat cu situaţii neprevăzute, mai ales în cazuri limită care au necesitat intervenţii chirurgicale. ,,În acest răstimp – rememora medicul sublocotenent Nicolae Micu din Batalionul 7 vânători de munte o situație cu care s-a confruntat în Caucaz în toamna anului 1942 – sunt anunțat de la postul de prim-ajutor batalionar că a fost adus un rănit grav cu beregata sfârtecată de schije. Imediat m-am dus să-l văd. Era foarte agitat, cu fața vânătă din cauză că nu putea respira, tușea continuu deoarece sângele se prelingea în interiorul plămânului. Îmi arăta să-l împușc (scoțând gloanțe din buzunar) pentru ca să-i curm suferința groaznică dată de senzația morți iminente prin sufocare. I-am făcut în grabă hemostaza, aplicându-i câteva pense Kocher pe arterele tiroidiene care sângerau abundent, apoi i-am degajat plaga traheală permițând intrarea aerului prin trahee în plămân, realizare ce a făcut pe rănit să aibă senzația că reînvie, recolorându-se la față prin reluarea oxigenări sângelui în plămân. Se punea însă problema asigurării funcționalității orificiului traheal, care era destul de mare și de neregulat (anfractuos). L-am regularizat aplicându-i câteva puncte de sutură cu catgutul din dotare ce-l aveam într-unul din panerele prevăzute cu un redus instrumentar chirurgical, care mi-a permis efectuarea operației. Am reușit să-l liniștesc, rănitul fiind scos din ghearele morții iminente prin sufocare. Se punea însă problema ca în continuare să-i asigur permeabilitatea plăgii traheale prin pătrunderea aerului spre plămân, lucru ce se putea realiza numai printr-o cagulă dublă Krishaber, pe care nu o aveam în dotare... Spre norocul rănitului meu, mi-am amintit atunci că în trusa pentru gazați se afla un tub de aluminiu ce conținea perle de eter. Am eliberat tubul de aluminiu și la celălalt capăt l-am recurbat... Astfel, un capăt al tubului recurbat l-am fixat la pielea gâtului pentru a nu cădea în trahee, iar celălalt capăt, după recurbarea cu 90 grade a tubului, l-am plasat în direcția axului traheei, ca să permită aerului pătrunderea în plămân... Rănitul meu, în momentul acela, mi-a luat mâna și mi-a sărutat-o în semn de recunoștință. Am simțit cea mai mare mulțumire din viața mea de chirurg pe care n-am mai trăit-o niciodată cu atâta intensitate. Este ceva greu de imaginat și de definit în cuvinte. Simți că porți în tine o părticică infimă din forța Divinității, care-ți dă puterea să te confrunți cu moartea și să salvezi o tânără viață de luptător. În clipele acelea am simțit pe obraz lacrimile de satisfacție pentru îndeplinirea unei înalte misiuni umanitare cu care am fost dăruit de Creator... Rănitul l-am evacuat pe o targă, susținut de o echipă de brancardieri, sub supravegherea unui sanitar pe care-l instruisem asupra modului cum să dezobstrueze canula improvizată, la nevoie. L-am coborât de la cota 910, la câțiva kilometri, unde i s-a înlocuit canula improvizată din tubul de alumminiu cu o sondă traheală originală Krishaber. După o scurtă perioadă de spitalizare, rănitul s-a vindecat complet” . Pe larg: Alesandru Duţu, Războiul (1941-1945). O altă abordare, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2019.

Free Joomla! template by L.THEME