O COMISIE PARLAMENTARĂ VA PREZENTA ÎN SEPTEMBRIE RAPORTUL PRIVIND INVESTIGAREA FRAUDEI BANCARE ÎN MOLDOVA

Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova va prezenta peste 90 de zile un raport de activitate. Decizia privind constituirea acestei comisii a fost luată luni cu voturile a 61 de deputaţi. Potrivit agenţiei INFOTAG, vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a spus că "problemele sectorului financiar şi bancar s-au acumulat pe parcursul anilor, indiferent de partidele aflate la guvernare, însă din 2011, Moldova s-a transformat într-o spălătorie regională pentru spălarea banilor de provenienţă dubioasă". "Sistemul bancar a fost folosit pentru stoarcerea resurselor financiare din rezervele Băncii Naţionale cu convertirea ulterioară a datoriilor şi golurilor financiare în datorie de stat. Prin sistemul judiciar şi bancar al Moldovei au fost spălate zeci de miliarde de dolari, inclusiv din Rusia", a reamintit el.

Potrivit lui Slusari, Banca de Economii este un exemplu clar de atac raider, de devalizare şi decapitalizare a ţării, iar analiza evenimentelor care au avut loc confirmă că furtul miliardului a fost pregătit încă în anii 2010-2011, când Parlamentul introducea treptat modificările necesare pentru aceasta. El consideră că acţiunile întreprinse de autorităţi în ultimii câţiva ani au fost doar o mimare a investigaţiei circumstanţelor de retragere a banilor din sistemul bancar moldovenesc, de aceea este necesară crearea unei comisii ai cărei membri vor avea acces la cel de-al doilea raport complet al agenţiei de detectivi Kroll, "unde sunt indicate numele celor vinovaţi de furtul miliardului". Din comisia parlamentară de anchetă vor face parte socialiştii Vladimir Golovatiuc (vicepreşedintele comisiei), Vladimir Ţurcan şi Adrian Lebedinschi, iar din partea blocului ACUM - Alexandru Slusari (preşedintele comisiei), Dumitru Alaiba şi Lilian Carp (secretari ai comisiei). Trei locuri sunt rezervate pentru opoziţie. Deputatul fracţiunii Partidului Acţiune şi Solidaritate, Lilian Carp, a menţionat că, având în vedere locurile rezervate opoziţiei în comisie, ar putea avea loc o situaţie confuză, în condiţiile în care Partidul Şor îl va delega pe preşedintele său, Ilan Şor, în comisie, în ciuda faptului că numele acestuia este indicat în investigaţia Kroll. În legătură cu aceasta, şeful Direcţiei Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, a răspuns că "o asemenea situaţie nu se poate întâmpla, deoarece fiecare membru al comisiei trebuie să declare în prealabil că nu există conflict de interese, iar dacă astfel de conflicte se vor depista în timpul activităţii comisiei, acel deputat va fi înlăturat de la activitatea acesteia". sursa: infotag

Free Joomla! template by L.THEME