DEPARTAMENTUL DE STAT AL SUA: VOINŢA POPORULUI MOLDOVEI, EXPRIMATĂ PE 24 FEBRUARIE, TREBUIE RESPECTATĂ

Voinţa poporului Moldovei, exprimată la alegerile parlamentare din 24 februarie, trebuie respectată fără amestec. Despre aceasta se menţionează în declaraţia Departamentului de Stat al SUA referitor la ultimele evoluţii din RM. Potrivit agenţiei INFOTAG, în text se afirmă că „SUA invită toate partidele din Moldova să manifeste reținere și să se pună de acord asupra unui parcurs mai departe, prin dialog politic”. „Alegerile parlamentare din 24 februarie au fost competitive și au respectat drepturile fundamentale. Voința poporului moldovenesc, exprimată în acele alegeri, trebuie respectată fără amestec”, se arată în declaraţie. Autorii subliniază că „asigurarea unui viitor prosper și democratic pentru Moldova și cetățenii săi este un obiectiv comun, pe care Statele Unite vor continua să îl sprijine”. INFOTAG precizează: În ajun, vicepreşedintele Partidului Democrat,

Pavel Filip, în calitate de Preşedinte interimar, a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului şi de stabilire a alegerilor anticipate pe data de 6 septembrie, în pofida faptului că Partidul Socialiştilor şi blocul ACUM au reuşit să formeze majoritatea parlamentară. sursa: infotag

Free Joomla! template by L.THEME