VIDEO. Incidente la Galați, la încheierea mitingului PSD

Mitingul PSD de la Galați, la care au participat sâmbătă liderul Liviu Dragnea, dar și Viorica Dăncilă, a avut parte, așa cum s-a întâmplat și în alte orașe, de o

contramanifestație. Embed

Manifestanții anti-PSD - în jur de 1.000 - s-au strâns începând cu ora 10:00, de o parte a bulevardului Brăilei, unde au fost

mobilizate forțe ale Jandarmeriei. „Hoții!” a fost sloganul strigat cu precădere. Manifestanții au avut steaguri tricolore și vuvuzele și au făcut un zgomot infernal, împingându-se când și când cu jandarmii. De cealaltă parte a bulevardului, în fața Casei de Cultură, mitingul PSD - la care au participat câteva sute de persoane - a început la 11:00 și s-a încheiat în aproximativ o oră. La plecare, autocarele cu simpatizanți PSD au avut dificultăți să înainteze, întrucât manifestanții anti-PSD s-au pus pe jos, pe stradă, într-un protest de tip sit-in. Au strigat „hoții”, au aruncat cu diverse obiecte, au bătut cu pumnii, astfel că vehiculele au fost nevoite să dea înapoi, relatează corespondentul Digi24 la fața locului. Iată imaginile: Embed

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a fost prezent la mitingul PSD îmbrăcat într-un halat alb de medic. Cunoscut pentru excentricitățile sale de limbaj, el a folosit un cuvânt jignitor la adresa manifestanților atunci când reporterul Digi24 a încercat să-i ia o declarație. Liderul PSD Liviu Dragnea a susţinut sâmbătă, la mitingul PSD de la Galaţi, că un grup de bătăuşi merge prin ţară după liderii PSD, concluzia sa fiind că „Iohannis şi gaşca lui vor să conducă România cu bâta”. „Ură, venin, dezbinare, înjurături. Oriunde mergem noi în ţară, este un grup de bătăuşi care umblă după noi. Aseară, aici la Galaţi, le-au găsit la ei bolovani, pietre şi bâte. Iohannis şi gaşca lui vor să conducă România cu bâta. Putem să-i lăsăm noi să conducă această ţară?”, a întrebat Dragnea. sursa: digi24

Free Joomla! template by L.THEME