Banner electoral controversat al UDMR: ”Câștigă unitatea maghiarilor sau naționalismul românilor?”

UDMR se promovează pe site-urile de presă în limba maghiară din România printr-un banner cu un mesaj controversat, tradus astfel în limba română: ”Câștigă unitatea maghiarilor sau naționalismul românilor?” Bannerul poate fi văzut pe site-uri de presă precum Maszol.ro sau Kronika.ro. Reamintim că între UDMR și guvern au apărut tensiuni în ultimele săptămâni din cauza încercării administrației locale de a modifica cimitirul militar din Valea Uzului, cel mai mare memorial din Harghita dedicat Primului Război Mondial. Primăria Dărmăneşti a anunţat pentru data de 17 mai inaugurarea locului memorial dedicat soldaţilor români. Atât politicienii UDMR, cât şi Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, au cerut stoparea transformării cimitirului

până la clarificarea situaţiei juridice, potrivit agenției maghiare de presă MTI. De asemenea, premierul maghiar Viktor Orban, care sprijină puternic UDMR, a tensionat suplimentar relațiile în această săptămână, când a declarat la Cluj că ”relaţiile Ungariei cu Slovacia şi Serbia sunt foarte bune, dar nu şi cu România”. sursa: g4media

Free Joomla! template by L.THEME