SERBIA, ÎN PERICOL DE VENEZUELIZARE

Zeci de mii de sârbi au manifestat în acest weekend la Belgrad împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, pe care îl acuză de autoritarism, a zecea defilare în tot atâtea săptămâni de mobilizare, informează mass-media locală, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Manifestanţii, care s-au mobilizat în Belgrad și în alte 40 de oraşe din statul balcanic, acuză puterea că reduce la tăcere mass-media şi societatea civilă. Totodată, manifestanții solicită demisia conducerii canalului public naţional RTS, acuzat că a devenit portavocea regimului Vucic. Proteste cu repetiție Prima manifestaţie a fost organizată la 8 decembrie 2018 la apelul unor organizaţii cetăţeneşti şi cu sprijinul Alianţei pentru Serbia, un grup de zece partide de opoziţie de la stânga la extrema dreaptă. Vucic, un ultranaţionalist devenit proeuropean, respinge acuzaţiile de autocratism şi a lansat o campanie în întreaga ţară denumită „Viitorul

Serbiei” pentru a promova rezultatele politicilor sale. Observatorii văd în aceasta un răspuns la manifestaţii, dar de asemenea un început al campaniei electorale în timp ce preşedintele, la putere din 2014 mai întâi ca prim-ministru şi apoi preşedinte din 2017, a lăsat să se înţeleagă de mai multe ori că ar putea convoca alegeri anticipate în primăvară ca o „concesiune” pentru manifestanţi. Vucic, lider in sondaje Conform legislației electorale din Serbia, următoarele alegeri ar trebui organizate în mod normal în 2020. Potrivit sondajelor din ultimele săptămâni, Aleksandar Vucic ar ieşi învingător. Partidul său SNS domină scena politică în faţa unei opoziţii divizate. În această săptămână, lideri din toate sectoarele opoziţiei au publicat un „acord cu cetăţenii” anunţând următoarele lor acţiuni, inclusiv refuzul de a participa la alegeri până când nu există garanţii că ele vor fi libere şi corecte. Opoziţia s-a angajat de asemenea să părăsească parlamentele locale, precum și pe cel naţional şi să le boicoteze până la desfăşurarea de alegeri libere. Anul trecut, Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea faţă de libertatea mass-media în Serbia, denunţând ameninţările, actele de intimidare şi violenţă împotriva jurnaliştilor, dar preşedintele Vucic a respins acuzaţiile. 11.02.2019 sursa: karadeniz-press

Free Joomla! template by L.THEME