Forumul „Pro-Europa” îndeamnă la convocarea Marii Adunări Naţionale

Forumul civic „Pro-Europa”, format ad-hoc din iniţiativa mai multor organizaţii ale societăţii civile şi personalităţi ale vieţii publice, au anunţat că, duminică, va organiza o manifestaţie publică prin care va susţine crearea Alianţei pentru Integrare Europeană –II, comunică DECA-press.

Vladimir „Veronin” a cerut ajutor de la Bruxelles în 2007 // DOC

Ex-președintele comunist, Vladimir Voronin, a cerut ajutorul Bruxellesului, în 2007, privind soluționarea conflictului transnistrean. Și asta după ce Voronin s-a dezamăgit de Rusia. Acest lucru a ieșit la suprafață în urma unei noi note diplomatice, făcute publice de WikiLeaks.

LIGA SECRETĂ DE PE WALL STREET. Cei nouă bancheri care controlează lumea. DEZVĂLUIRILE NEW YORK TIMES

În fiecare a treia miercuri a fiecărei luni, ei se întâlnesc în Manhattan pentru a controla piaţa instrumentelor financiare derivate, între care s-au numărat şi obligaţiunile garantate cu ipoteci insolvabile ("subprime")

Piaţa instrumentelor financiare derivate, socotite a fi fost o cauză majoră a crizei financiare din septembrie 2008, este

Jurnalistul moldovean Ernest Vardanean, condamnat la 15 ani de închisoare

Jurnalistul Ernest Vardanean a fost condamnat la 15 ani de închisoare, fără confiscarea proprietăţii, de Curtea Supremă de Justiţie din Transnistria, relatează PRO TV Chişinău.

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Securităţii de la Tiraspol, jurnalistul a fost reţinut de autorităţile transnistrene la

Renumărarea voturilor, încheiată în Moldova

Comisia Electorală Centrală urmează să anunţe vineri, 17 decembrie, rezultatele procesului de renumărare a voturilor de la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova.

Recomandare a Parlamentului European cerînd înghețarea conturilor funcționarilor ruși implicați în moartea avocatului Serghei Magnițki

Parlamentul european a cerut tuturor ţărilor comunitare să îngheţe conturile bancare ale tuturor oficialilor rusi implicaţi în moartea în detenţie a avocatului Serghei Magniţki. Parlamentul European încurajează ţările membre să nu elibereze vize pentru aceste persoane, dar rezoluţia nu are caracter obligatoriu, ci doar de recomandare. Potrivit avocaţilor lui Magniţki decizia Parlamentului

Senatul american a început dezbaterile pe tema ratificării tratatului START 2 cu Rusia

Senatul american a început dezbaterile privind ratificarea tratatului START, semnat de preşedinţii Rusiei si Statelor Unite, in aceasta primăvară. Ratificarea tratatului este susţinută de ministerul american al apărării, de influenţi politicieni democraţi şi republicani, dar in Senat, un grup de senatori republicani, in frunte cu Jon Kyel se opun tratatului considerînd ca va slabi

Securitatea bulgara impanzeste Romania

Desi Romania si Bulgaria impartasesc  aceleasi valori europene in cadrul UE si euro-atlantice in cadrul NATO, activitatile serviciilor secrete bulgare in Romania au fost intotdeauna foarte intense, atat in timpul comunismului, cat si dupa 1989. In prezent, puterea politica de la Sofia incearca sa stabileasca aportul diplomatiei bulgare la culegerea de informatii din statelor in

Putin: Statul rus va reprima "orice formă de extremism"

"Trebuie să reprimăm dur orice formă de extremism, de oriunde provine ea", a afirmat Putin.

"Liberalii trebuie să înţeleagă: trebuie să avem ordine şi trebuie să o menţinem", a continuat el.

PCRM „a furat” voturi

Renumărarea de ieri a voturilor date în alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie nu le-a adus niciun mandat comuniştilor. Ba din contra, în Secţia de votare nr. 120, de exemplu, s-a constatat că PCRM „a furat” din voturile PLDM.

EXCLUSIV: Cine minte? Lupu si Plahotniuc se intalnesc cu Surkov, la Moscova

Desi liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a negat ca se duce la Moscova, impreuna cu finantatorul formatiunii, Vlad Plahotniuc, acuzand site-ul StireaZilei.md de "dezinformare, presiune si agresiune", iata ca ultimul isi confirma, in mod oficial, vizita in capitala rusa.

Intîlnire a negociatorilor partidelor AIE pentru formarea unei noi alianțe de centru-dreapta

La Chişinău a fost anunţată pentru după amiaza de astăzi o întâlnire trilaterală a negociatorilor PD-PL-PLDM în vederea înfiinţării unei alianţe de centru dreapta.
Discuţiile care vor avea loc în lipsa liderilor celor trei partide, fiind conduse de secunzi urmează să se axeze pe aspectele tehnice ale unui eventual acord de coaliţie.

Sursa: europa libera

Apărarea lui Hodorkovski îl acuză pe Putin de implicare în proces

Avocaţii fostului magnat petrolier rus Mihail Hodorkovski l-au acuzat pe premierul Rusiei, Vladimir Putin, că ar face presiuni asupra judecătorului din al doilea proces intentat lui Hodorkovski pentru a da un verdict nefavorabil clientului lor. Avocaţii au anunţat că vor face o plângere în acest sens la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Potrivit apărării lui Hodorkovski, remarcile lui Putin

Este libertatea presei ungare în pericol?

Guvernul ungar pregăteşte o nouă lege a presei. Radioteleviziunea publică urmează a căpăta noi structuri centralizate. În plus, posturile private şi presa vor fi supuse unui control mai riguros.

De la 1 ianuarie 2011, în Ungaria urmează a intra în vigoare o nouă lege a presei. Scriitorul ungar Gyorgy Dalos, care trăieşte la

Violonistul Alexandre Dubach revine pe scena Sălii Thalia din Sibiu

Filarmonica de Stat Sibiu a pregătit, pentru ultimul concert din acest an, o surpriză pentru publicul meloman: revenirea pe scena Sălii Thalia a îndrăgitului violonist Alexandre Dubach. „Este întotdeauna o plăcere şi o onoare pentru noi să îl invităm pe Alexandre

Şase ţări fost comuniste cer UE să interzică negarea crimelor comunismului

Şase ţări fost comuniste din Europa de Est cer Bruxelles-ului să introducă în întreaga UE o interdicţie a negării crimelor comunismului afirmând că victimele fostelor regimuri au fost uitate de Europa de Vest. "Principiile care guvernează justiţia europeană ar trebui să

Jumătate din diplomaţii bulgari au fost colaboratori ai securităţii comuniste

Aproape 190 de ambasadori şi consuli ai Bulgariei au colaborat sau au fost agenţi ai securităţii comuniste, potrivit comisiei speciale de anchetă, relatează Sofia News Agency. Investigaţia a vizat 462 diplomaţi şi a dezvăluit că aproape 50% dintre diplomaţii verificaţi

UE trebuie să facă rapid un progres în soluţionarea conflictului transnistrean, declară Ashton

Uniunea Europeană trebuie să facă rapid un progres în privinţa soluţionării conflictului îngheţat din Transnistria, a afirmat luni, la Bruxelles, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al UE, Catherine Ashton. Potrivit agenţiei INFOTAG, Ashton a declarat că îşi

Noi negocieri româno-americane pe tema scutului anti-rachetă

Secretarul de stat Bogdan Aurescu va conduce delegaţia română la a patra rundă a negocierilor bilaterale româno-americane pe problematica apărării antirachetă, care va începe marţi la Bucureşti, informează MAE. Delegaţia română are o componenţă inter-

Bosniacii şi albanezii vor putea călători în spaţiul Schengen fără vize începând de miercuri

Cetăţenii bosniaci şi albanezi vor putea intra în spaţiul Schengen fără vize începând de miercuri, a anunţat marţi un europarlamentar citat de DPA. Miniştrii europeni de interne au convenit în noiembrie să elimine vizele pentru cele două ţări balcanie, dar data exactă a

Free Joomla! template by L.THEME