Revista „Foreign Policy România“ şi ziarul „Adevărul“ publică, pentru prima dată în ţara noastră, un interviu cu scriitorul italian Roberto Saviano, autor aflat permanent sub ameninţarea Camorrei.

Scriitorul Roberto Saviano, unul dintre cei mai renumiţi „eroi" moderni anti-Mafia, a acordat revistei „Foreign Policy România" primul interviu pentru o publicaţie din ţara noastră. Puteţi citi acest interviu în ediţia din noiembrie a revistei, apărută deja la

 Valentin Dediu, director adjunct al SIS: „Pasat mă atacă din motive personale”

În ultima jumătate de lună, două persoane au acuzat public unul dintre adjuncţii

Preşedintele Rusiei, prin declaraţiile sale făcute după consumarea summit-ului de la Deauville, a provocat o furtună de emoţii la Kiev şi Tiraspol. Nedumerirea experţilor şi politicienilor este legată de faptul că liderul de la Kremlin a spus că succesul negocierilor vizând reglementarea transnistreană „depinde şi de România”, fără să menţioneze în acest context Ucraina.

Aparent, răspunsul la întrebarea din titlu este pe cât de lesnicios, pe atât de simplu. Kremlinul doreşte să scape de AIE. Caută să-i aducă iar la putere pe comunişti. Să consolideze forţele politice antioccidentale şi filoruse din Republica Moldova. Dar socoteala de acasă nu întotdeauna se potriveşte cu cea din târg. Ce face Rusia în situaţia în care una vrea şi alta poate?

Răul mai mic al Moscovei

Toamna politica fierbinte din Europa de Est poate fi inceputul unei noi epoci in spatiul ex-sovietic, spune Ingo Mannteufel.

In tarile din spatiul ex-sovietic starea de criza este in crestere, insa in Germania si Europa multi nu observa acest lucru. Cu toate ca Rusia si tarile invecinate acesteia, ca nici o alta regiune, este importanta pentru pastrarea pacii si bunastarii pe continentul

Moscova schimbă placa în relaţiile sale cu fostele republici sovietice. Judecând, de exemplu, după conduita ei în campania pentru alegerile parlamentare din Letonia, care au avut loc duminică, ne putem face o idee clară despre modul în care se va comporta aceasta în cursa pentru Legislativul de la Chişinău.

"Romanii din clasa de mijloc vad jocul politic ca un spectacol media vulgar, insa sunt prea apatici sa inlocuiasca partidele discreditate cu altele noi, care au o agenda ce-si propune rezolvarea problemelor", sustine o analiza a prestigiosului think-thank britanic Oxford Analytica. Raportul "Sistemul ii exclude pe cei energetici si idealisti", publicat joi, sustine ca Romania continua sa prezinte caracteristicile care au facut-o sa bata pasul

Este controversat şi nu se ştie aproape mai nimic despre el. Şi, pentru mult timp, asupra activităţii sale va persista umbra cumplitului KGB. Fapt lesne de înţeles, având în vedere că este vorba despre un serviciu secret din spaţiul ex-sovietic şi, cu atât mai mult, de Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova scrie ziuaveche.ro

Free Joomla! template by L.THEME