Dumitru CRUDU // Cenaclul Mateevici: acum 30 de ani

15 ianuarie 1988. Aleea Clasicilor. Parcul Pușkin. Viscol. Câțiva tineri s-au adunat în fața bustului lui Mihai Eminescu pe un frig de crăpau pietrele, cel puțin așa mi-a rămas mie în minte acea zi, în fața bustului lui Mihai Eminescu, pentru a-l comemora pe cel mai mare poet al românilor.

Înghețați, ne-am strâns în fața bustului lui Eminescu cam vreo 15 studenți sau proaspeți absolvenți de la filologie, jurnalism, istorie, majoritatea din Chișinău și câțiva din Tiraspol, toți, foarte deciși, toți, foarte curajoși și dornici să transformăm acea zi într-o zi de neuitat. Nu știu cine a recitat prima poezie, dar îmi aduc aminte foarte bine că a fost o poezie de Mihai Eminescu, pe care, de la un punct încolo, majoritatea dintre noi o scandam cu voce tare, pentru că mai toți o știam pe de rost. Apoi Gion, pare-mi-se, a recitat o poezie de Nichita Stănescu. După care am recitat și eu o poezie de Doinaș.

Apoi iar am revenit la Eminescu și un domn lung și deșirat a recitat Odă în metru antic. Fiecare dintre cei prezenți atunci în fața bustului lui Eminescu ținuse să arate că știe pe de rost cel puțin o poezie din creația celui mai mare poet român. Gheața s-a spart. Valentin Ajder a cântat ceva. A cântat ceva și Dzan. A cântat ceva și Fidel Galaicu.  A recitat o poezie Veaceaslav Cebotaru și Anatol Șalaru.

Parcă-i aud și acum pe Vasile Maxim și Anatol Șalaru cum recitau apăsat și cu vigoare poezii de Eminescu și Păunescu. Valentin Ajder îi acompania la chitară, iar când și-au terminat poeziile, a început să cânte un cântec din repertoriul lui Socaciu, cel cu tatăl care vine cu căruța la oraș ca să-și vadă fiul. Câțiva bărbați treceau pe alee și și-au încetinit pașii, când ne-au auzit cîntând și recitând poezii în limba română. S-au oprit să ne asculte, dar erau așa de speriați că se uitau speriați în jur, de parcă se temeau să nu apară milițienii. Li s-au mai alăturat câțiva trecători. Apoi încă vreo câțiva, dar toți se uita cu teamă în părți.

În acele timpuri, era un mare curaj nu numai să reciți poezii în românește în stradă, dar și să le aculți, chiar și dacă erau niște pasteluri de Alecsandri sau niște poezii de dragoste de Doinaș. 

-Mergeți, mergeți, ce v-ați oprit? îi îndemnă un milițian, care s-a ivit în spatele celor care ne ascultau,  dar nimeni nu s-a împrăștiat. Cineva ne-a îndemnat să nu-i luăm în seamă și să-i ignorăm. Asta am și făcut, până când sticletele a plecat, pentru a-și consulta și informa  superiorii, am presupus noi.

Am mai continuat să cântăm și să spunem poezii până seara târziu. Apoi am plecat, dar am convenit să ne adunăm în fiecare duminică pe Aleea Clasicilor. Am revenit. Am revenit în fiecare duminică din acea iarnă geroasă, când nu ne-a mai fost frică și am ieșit în stradă să spunem poezii în limba română și, dacă la început ne asculta doar o mână de oameni, peste vreo două luni la ședințele cenaclului Mateevici se adunau mii, și apoi, zeci de mii de oameni.

Pe vremea aceea încă nu exista Frontul Popular, încă nu se organizau mitinguri și demonstrații, era doar cenaclul Mateevici.

În fața tancurilor am ieșit recitând poezii.

Mișcarea de eliberare națională  a apărut odată cu cenaclul Mateevici, de la apariția căruia, iată că, s-au împlinit 30 de ani.

Sursa: deschide.md

 

 

Free Joomla! template by L.THEME