INTERVIU CU ISTORICUL NICOLAE EDROIU

Prof. univ. dr Nicolae Edroiu, directorul Institutului de Istorie “George Bariţiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Române, împlineşte mâine 71 de ani. La mulţi ani!

M-am născut în România Întregită şi am trăit nouă luni în ea. Vremurile de acum şapte decenii erau tulburi pe Continent şi deopotrivă în ţară, sfâşiată în 1940. Desfăşurările ulterioare au venit cu luminile şi umbrele lor, cerând sacrificii şi muncă. Cred că fiecare epocă istorică solicită, în grad diferit, cele două lucruri.

 

Astăzi survin noi elemente, de la o liberalizare care a explodat în ultimele două decenii în toate domeniile vieţii sociale de la noi şi până la restrângeri venite o dată cu noile evoluţii ale unei societăţi globalizante care a întors în mod trufaş spatele istoriei.

 

În ce mă priveşte, am trăit momente aparţinând tuturor acestora. În anul pe care îl încheiem, un moment plin de satisfacţie a fost acela al mutării Institutului de Istorie «George Bariţiu» din Cluj-Napoca al Academiei Române, al cărui director sunt, într-un nou local, optim cercetării ştiinţifice, şi aceasta tocmai la împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea lui. Aprecierile venite din ţară şi din străinătate cu acest prilej sunt de natură să ne solicite în mai mare măsură pentru perioada ce urmează.

 

Lucrurile care socot că ar trebui schimbate în România privesc o mai mare angajare şi asumare a tuturor – şi cu deosebire a tinerilor – în viaţa socio-economică şi cultural-ştiinţifică din ţară. Ar trebui disciplinată mentalitatea facilului şi treptat substituită cu seriozitatea abordărilor. Nu în ultimul rând, s-ar impune un mai mare respect faţă de valorile româneşti şi universale, care trebuie mai bine puse în evidenţă, ele vizând caracterul identitar al nostru şi gratificând naţiunea noastră în concertul european.

 

În ce mă priveşte, aş dori să aduc o mai mare contribuţie la derularea programelor de cercetare din domeniul ştiinţelor istorice, să fim mai incisivi în privinţa afirmării istoriografiei noastre în străinătate. Îmi doresc, de asemenea, o mai mare exigenţă faţă de forma în care se finalizează rezultatele propriilor cercetări şi ale colaboratorilor.

 

Privind acum în urmă, în baza propriei experienţe, socot că cele mai importante lucruri în viaţă rămân munca şi speranţa. Acestea trebuie să fie esenţiale pentru om, definitorii pentru orice carieră, adevărate sensuri de acţiune pentru progresul individual, colectiv şi general uman.

 

În privinţa alegerii drumului în viaţă, nu aş proceda altfel decât am făcut-o la momentul respectiv, în împrejurările de atunci. Probabil că timpul şi contextul de după cel de-al doilea război mondial, faptul că primele imagini ce mi-au rămas în minte provin din desfăşurările militare ale celei de-a doua mari conflagraţii au putut constitui suportul opţiunii profesionale.

 

Astăzi pot afirma că datorez enorm acestei ţări şi acestui popor, mai ales după ce le-am studiat şi cercetat mai bine de o jumătate de secol trecutul. Nu cred că ascensiunea profesională de care m-am bucurat ar fi fost posibilă în altă parte. Mă onorează entitatea umană căreia îi aparţin şi identitatea acesteia. Sunt mândru că m-am născut român şi că trăiesc în România.”

Sursa: jurnalul.ro

Free Joomla! template by L.THEME