Dodon cere guvernului de la Chișinău reintroducerea în școli a „istoriei Moldovei”

Președintele R. Moldova Igor Dodon a solicitat guvernului, joi, scoaterea din programa școlară a istoriei românilor care se predă în prezent și înlocuirea acesteia cu „istoria Moldovei”. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a purtătorul său de cuvânt, Ion Ceban, cel care a postat o copie a acestei cereri. „Președintele Republicii Moldova a transmis o scrisoare prin care cere Guvernului introducerea în curricula școlară a disciplinei Istoria Moldovei începând cu noul an de învățământ”, anunță acesta. Guvernul nu a dat a formulat niciun răspuns la cerea lui Dodon. Încă din timpul campaniei pentru prezidențiale, Dodon a reluat ideile moldovenismului și și-a raliat, ca fel cum a făcut în trecut și Voronin, „istorici de casă” care să îi susțină tezele politice privind „moldovenismul”.

Noua cere a lui Dodon vine în contextul în care, săptămâna viitoare, la Chișinău, va avea loc sub egida Președinției, o adunare a istoricilor susținători ai „curentului moldovenist”. Ideologizarea istoriei R. Moldova a fost susținută imagologic și de către liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care i-a dăruit lui Dodon, în ultima vizita a acestuia la Moscova, o hartă a „Moldovei Mari”.

Sursa: karadeniz-press.ro

Free Joomla! template by L.THEME