Actualitate
- Министр обороны Латвии: «Элементы гибридной войны мы чувствуем с середины прошлого века»
- Russian forces lined up along NATO's border for 'assault' operations
- Russia, US Backed Fighters Preparing for Colossal Showdown in Eastern Syria
- Андрей Илларионов: Когда начинают конвенциональную войну
- Список-1097: как 18-я ОМСБр ВС России оккупировала Крым
- Андрей Пионтковский в программе "Бацман" на 112, 17.04.2018
- Mattis Reaffirms U.S. Albanian Defense Relationship
- Штурмовую авиацию ЮВО пополнили шесть Су-25СМ3
- Россия и Армения договорились о силах и средствах объединенной системы ПВО
- В Ташкенте состоялось заседание Координационного Комитета по вопросам объединенной системы ПВО СНГ
Ziua Unirii Basarabiei cu România va fi sărbătorită astăzi, la Sfântu Gheorghe |
![]() |
![]() |
![]() |
Scris de Administrator |
Marţi, 27 Martie 2018 09:19 |
Împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, celebrată astăzi, 27 martie, va fi marcată la Sfântu Gheorghe printr-un ceremonial militar și religios. Unirea Basarabiei cu
România a fost hotărâtă la 27 martie 1918, de Sfatul Ţării de la Chişinău.
Preşedintele Klaus
Iohannis a promulgat anul trecut legea care stabileşte că 27
martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România, este zi de sărbătoare naţională. În acest context,
Garnizoana Sfântu Gheorghe organizează astăzi, cu începere de la ora 12.00, la
„Grupul Statuar Mihai Viteazul” din municipiul reședință de județ, un
ceremonial militar și religios. Conform informațiilor oferite ieri de
reprezentanții Garnizoanei, programul va debuta cu întâmpinarea prefectului
judeţului, însoțit de comandantul garnizoanei; va continua cu acordarea
onorului militar de către garda de onoare; salutul drapelului de luptă. După
oficialitățile vor ocupa locul destinat pentru participare la ceremonie, se va
intona instrumental şi vocal Imnul Național, după care se va oficia serviciul
religios. Vor fi rostite, apoi, alocuţiuni referitoare la sărbătorirea „ZILEI UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA”,
după care va defila garda de onoare. Toți cei prezenți vor fi invitați să se
prindă, apoi, în „HORA UNIRII”. „Personalităţile civile ale
judeţului Covasna, reprezentanții autorităţilor publice centrale şi locale, ai
partidele politice, instituţiilor culturale, ştiinţifice și religioase, ai
asociaţiilor, ligilor și fundațiilor, elevii instituţiilor de învățământ din
Sfântu Gheorghe, reprezentanții mass-media, sunt invitați să participe la
activitate de către Instituția prefectului – judeţului Covasna.”- se arată în
comunicatul transmis de către reprezentanții Garnizoanei Sfântu Gheorghe. „Făuritori
ai Marii Uniri”- simpozion, astăzi Tot astăzi debutează și
evenimentele reunite sub genericul „Primăvara culturală, la Sfântu Gheorghe” și
derulate în organizarea Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit
Nicolae Colan”, Centrului European de Studii Covasna – Harghita (care
funcționează sub egida Academiei Române) și de asemenea, în organizarea
Asociației „Ștefadina” București. Primul eveniment al ediției
„Primăverii culturale…” din acest an va fi un simpozion cu tema „Făuritori ai
Marii Uniri”, astăzi, 27 martie, la Centrul Eclesiastic de Documentare
„Mitropolit Nicolae Colan”, cu începere de la ora 14.00. Potrivit informațiilor
transmise de către organizatori, moderator va fi pr. dr. Sebastian Pârvu, care,
în deschidere, va susține prezentarea intitulată „Protopopi ortodocși din
fostul județ Treiscaune, promotori ai Marii Uniri”. Prof. Corina Bărăgan-Sporea
va susție prezentarea intitulată „Preoți și învățători din Buzăul Ardelean și
rolul lor în pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri”, după care
prof. Florentina Teacă și dr. Ioan Lăcătușu vor vorbi despre delegații
românilor din fostele județe Ciuc, Odorhei și Treiscaune la Marea Adunare
Populară de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Va urma, apoi prezentarea
susținută de Cristina Lixandru, Carmen Bejgu, din București, cu titlul
„Contribuții ale românilor din județele Covasna și Harghita la afirmarea
identității românești și înfăpturirea întregirii României”, după care evenimentul
va continua cu prezentarea următoarelor publicații: „Făuritori ai Marii Uniri.
Mărturii documentare”, de Corneliu-Mihail Lungu, lucrare inclusă în colecția
„100 de cărți pentru Centenarul României Mari”- lucrare ce va prezentată de
Cristina Lixandru, și lucrarea „Cuvinte
despre Marea Unire”, de Miron Cristea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
apărută la Editura „Basilica”, București, 2018, și prezentată de Florentina
Teacă. În cadrul aceleiași
manifestări este cuprinsă și lansarea calendarului „100 de ani de Românie
întregită, încununare a 2000 de ani de dăinuire și continuitate românească”,
apărut la Editura Eurocarpatica, 2018, în prezentarea domnului dr. Ioan
Lăcătușu. Manifestări
variate, în „Primăvara culturală, la Sfântu Gheorghe” „Primăvara culturală la
Sfântu Gheorghe” va continua în 12 aprilie 2018, la ora 14,00, la Centrul
Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, cu Simpozionul cu tema
Un secol de la revenirea Basarabiei în hotarele țării, cu participarea
profesorilor universitari Ioan Scurtu și Corneliu Mihail Lungu, de la Academia
Oamenilor de Știință; George Zbârnă, Universitatea Valahia Târgoviște; Mihai
Nicolae, Asociaţia „Ștefadina” București, deputatul Constantin Codreanu ș.a.
Tot atunci, vor fi lansări de cărți: colecția România. Marea Unire. 1918-2018.
100 de cărți, coord. Ioan Scurtu; Gheorghe Sbârnă, Ioan Opriș, România în anii
premergători Marii Uniri, 1916-1917; Florentina Teacă, Mărturii fotografice:
locuri și oameni din județul Covasna; revista Ștefadina… file de arhivă, nr.
2/2017. În 14-15 aprilie 2018, programul
„Primăvara culturală, la Sfântu Gheorghe” cuprinde Festivalul Coral „George
Sbârcea”, ediția a VI-a, organizat de Fundația Culturală „Mihai Viteazul”. În
14 aprilie, la ora 10, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit
Nicolae Colan” va avea loc Colocviul „George Sbârcea și meleagurile natale”,
iar la ora ora 15, la Teatrul „Tamasi Aron”, spectacolul coral „Concert
aniversar 100+2000”. În 15 aprilie, la ora 10, este programată participarea cu
răspunsuri liturgice la bisericile ortodoxe din Sfântu Gheorghe Programul „Primăvara
culturală, la Sfântu Gheorghe” a demarat cu 23 de ani în urmă, în martie 1994,
reunind, de-a lungul anilor, numeroase manifestări culturale, științifice și
civice. Intrarea la toate aceste
acțiuni este gratuită și deschisă tuturor iubitorilor de cultură și istorie. Sursa: mesageruldecovasna.ro |