headerphoto
Rezoluţie a parlamentului ungar contra planului "Soroş" privind imigranţii PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Miercuri, 13 Decembrie 2017 18:16

Parlamentul de la Budapesta a adoptat astăzi, la iniţiativa partidului de guvernământ Fidesz, o rezoluţie împotriva punerii în aplicare a unui presupus plan al miliardarului George Soros privind imigranţii.

Corespondentul RRA la Budapesta, Emil Groza, relatează că în rezoluţia adoptată astăzi se arată că Parlamentul de la Budapesta respinge aplicarea unui mecanism permanent şi obligatoriu de redistribuire a imigranţilor, în detrimentul naţiunilor europene şi care ar schimba în mod ireversibil viitorul şi cultura Europei.

 

Totodată, legislativul ungar respinge relocarea în grup a imigranţilor, predarea de competenţe organizaţiilor miliardarului George Soros în interesul participării la aducerea şi redistribuirea acestora, şi constrângerea statelor membre să-i primească prin aplicarea de sancţiuni.

 

Parlamentul de la Budapesta atrage atenţia că nerespectarea de către anumite state a obligaţiilor privind paza frontierelor externe ale Spaţiului Schengen nu poate reprezenta o bază pentru a se solicita, prin referire la solidaritate, redistribuirea imigranţilor între ţări şi aşteaptă de la Uniunea Europeană să respecte suveranitatea Ungariei şi voinţa exprimată prin referendum a cetăţenilor ungari privind respingerea cotelor obligatorii de relocare.

Sursa: radio Romania actualitati

 

Add comment

Comentariile fiecarui articol sunt verificate de un moderator. Nu folositi cuvinte obscene, rasiste, antisemite, care insulta o categorie sociala, etnica, rasiala, politica etc.


Security code
Refresh

Arhiva de articole

< Decembrie 2017 >
Lu Ma Mi Jo Vi Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Reclama

Donatie PayPal

Puteti dona prin PayPal pentru a ajuta acest site:

Amount: