headerphoto
Arabia Saudită va cumpăra sisteme antiaeriene S-400 din Rusia. Contracte privind investiţii de miliarde, semnate de regele Salman PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Sâmbătă, 07 Octombrie 2017 08:59

Arabia Saudită a semnat, cu ocazia vizitei regelui Salman la Moscova, un memorandum de înţelegere în scopul achiziţionării unor sisteme antiaeriene S-400 din Rusia, informează site-ul cotidianului israelian Haaretz.

Regele Salman, primul monarh saudit care vizitează Rusia, a condus o delegaţie care a semnat contracte privind investiţii de miliarde de dolari, în contextul în care economia rusă este afectată de scăderea preţurilor la petrol şi de sancţiunile occidentale.

 

Rusia şi Arabia Saudită au semnat şi un acord de înţelegere în sensul dezvoltării industriei militare saudite.

 

Potrivit companiei de stat Industria Militară Saudită (SAMI), Arabia Saudită va cumpăra sisteme antiaeriene S-400, echipamente Kornet-EM, TOS-1A, AGS-30 şi arme Kalashnikov AK-103 de la compania rusă Rosoboronexport. Valoarea contractelor nu a fost dezvăluită.

Arabia Saudită este al doilea aliat al Statelor Unite, după Turcia, care achiziţionează sisteme antiaeriene S-400 din Rusia.

Sursa: mediafax.ro

 

 

 

 

Add comment

Comentariile fiecarui articol sunt verificate de un moderator. Nu folositi cuvinte obscene, rasiste, antisemite, care insulta o categorie sociala, etnica, rasiala, politica etc.


Security code
Refresh

Arhiva de articole

< Octombrie 2017 >
Lu Ma Mi Jo Vi Du
            1
2 3 4 5 6 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Reclama

Donatie PayPal

Puteti dona prin PayPal pentru a ajuta acest site:

Amount: