headerphoto
Grupările naționaliste ucrainene din Cernăuți prin protestul lor de ”doi bani” au încercat să-i intimideze pe românii din Ucraina PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Joi, 28 Septembrie 2017 21:51

Manifestanții, membri ai grupărilor naționaliste din Cernăuți au anunțat din timp autoritățile locale despre această acțiune de protest menită să atenționeze România că se implică în problemele interne ale statului ucrainean. Într-un număr de circa 35-40 de persoane, tinerii, în mare parte studenți, s-au adunat în fața Consulatului General al României la Cernăuți pentru a-și arăta nemulțumirea. Instituția respectivă era înconjurată de un număr și mai mare de polițiști și reprezentanți ai serviciilor special pentru a asigura, chipurile, securitatea manifestanților.

Nici reprezentanții comunității românești nu au stat încuiați în case. Unii dintre ei au ieșit în stradă pentru a urmări cum decurg evenimentele și până unde vor ajunge protestatarii naționaliști cu steagurile lor și cu cele câteva placarde.  

Având un scenariu bine regizat și pregătit din timp de către organizatori, cei invitați să participle direct la acțiunea de protest, au rostit câte un discurs, încercând să demonstreze prin expresiile lor pompoase că românii trăiesc foarte bine și că nimeni nu e interesat ca pe meleagurile noastre pașnice de zeci de ani să fie vărsare de sânge din cauza acestei legi scandaloase, care de fapt, este una bună, afirmau protestatarii.

Românul, care a învățat pe timpuri la școală ”moldovenească” din Herța și a fost implicat în acest ”joc murdar” a spus că nu vede nici un pericol  și că totul e bine, nimeni nu-i interzice să vorbească în limba română și în alte limbi. ”Să fim uniți și să nu cedăm nici o parte de pământ, așa cum s-a întâmplat cu Crimeea, Donbas”. Nu știm de unde a luat românul nostru, care vorbea o limbă română foarte stâlcită, și o ucraineană la fel de jalnică, că cineva ar vrera să ne ia pământurile. Este o invenție a celor care vor să destabilizeze situația în Ucraina.

Am rămas la fel de "impresionat" ascultând discursul tânărului Robert, care, potrivit organizatorilor, este reprezentant al  minorității moldovenești din raionul Noua Suliță și a venit să prezinte opinia, "nemulţumirile" moldovenilor nouăsulițeni. Se vedea de la o poștă că mesajul nu-i aparținea acelui tânăr. Ba și mai mult, organizatorii au mințit, inventând originea tânărului care, chipurile, este reprezentant al minorității moldovenești din raionul Noua Suliță, acesta, în realitate, fiind cetățean al Republicii Moldova. Acum câțiva ani aşa pretinsul "moldovean" din Noua Suliţă s-a stabilit cu traiul la Cernăuți, în suburbia Roşa, făcându-şi studiile la Şcoala de cultură generală nr. 10 cu limba română de predare.  Însă, ce-i drept, "actorul" invitat în rolul principal al acestui ”circ” nu are nici o legătură cu moldovenii bucovineni și nu a fost împuternicit de nimeni să le apere interesele într-un cerc al naționaliștilor ucraineni. Probabil că tânărul nici nu a conştientizat ceea ce face şi în câtă mizerie este aruncat.

Protestatarii după ce au scandat în fața Consulatului au lăsat o adresare diplomaților români, textul căreea urma să fie adus la cunoștința autorităților din România.  Manifestanții și-au continuat traseul spre sediul Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din centrul orașului Cernăuți, unde nu le-a ieșit nimeni în cale. Văzând una ca asta, după 4-5 minute, au strâns stegulețile subțioară și au dispărut. Așa și s-a încheiat acțiunea lor de ”doi bani”, organizată cu scopul de a-i intimida pe românii băștinași din nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa.

Sursa: BucPress

 

Add comment

Comentariile fiecarui articol sunt verificate de un moderator. Nu folositi cuvinte obscene, rasiste, antisemite, care insulta o categorie sociala, etnica, rasiala, politica etc.


Security code
Refresh

Arhiva de articole

< Septembrie 2017 >
Lu Ma Mi Jo Vi Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 29 30  

Reclama

Donatie PayPal

Puteti dona prin PayPal pentru a ajuta acest site:

Amount: