headerphoto
Partidul ungar Jobbik susţine demersurile pentru autonomia etnicilor maghiari din România PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Duminică, 20 August 2017 14:57

Partidul naţionalist ungar Jobbik susţine demersurile comunităţilor etnice maghiare din Bazinul Carpatic pentru autonomie în cadrul României, a anunţat liderul formaţiunii, Gabor Vona, relatează agenţia MTI.

"Pentru a obţine acest lucru, este nevoie de o Ungarie puternică şi comunităţi etnice puternice", a spus Vona, în cadrul unei conferinţe la Budapesta.

 

Vona a recunoscut că guvernul actual al Ungariei a înregistrat progrese în politica privind comunităţile ungare din străinătate, menţionând legea privind procedura accelerată de a oferi cetăţenie maghiară pentru etnici.

 

Totuşi, liderul partidului Jobbik consideră că formaţiunea de guvernământ Fidesz nu a reuşit să gestioneze corespunzător situaţia imigranţilor şi nu a aplicat drepturile colective. Totodată, în opinia lui Gabor Vona, guvernul de la Budapesta nu a tratat cu egalitate comunităţile ungare din afara graniţelor.

Gabor Vona a fost vehement împotriva partidului Fidesz pentru eşecul de a susţine subiectul autonomiei în timpul discuţiilor cu liderii din ţările învecinate.

 

În replică, directorul de comunicare al formaţiunii aflate la guvernare, Balazs Hidveghi, susţine că partidul Jobbik "şi-a abandonat de mult politicile în favoarea comunităţilor ungare din străinătate şi a trădat etnicii maghiari, pentru a apăra interesele unui miliardar" (n.a. - cu trimitere la magnatul media Lajos Simicska).

 

Reprezentantul partidului Fidesz a refuzat să vorbească despre subiectul autonomiei comunităţii ungare din România şi a amintit faptul că Gabor Vona nu a votat în favoarea legii privind dubla cetăţenie pentru etnicii maghiari.

Sursa: mediafax.ro

 

Add comment

Comentariile fiecarui articol sunt verificate de un moderator. Nu folositi cuvinte obscene, rasiste, antisemite, care insulta o categorie sociala, etnica, rasiala, politica etc.


Security code
Refresh

Arhiva de articole

< August 2017 >
Lu Ma Mi Jo Vi Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Reclama

Donatie PayPal

Puteti dona prin PayPal pentru a ajuta acest site:

Amount: