headerphoto
Liderul separatist de la Tiraspol, supărat pe Dodon? Ce a avut de zis Kransnoselski în fața adjuncților Dumei de Stat a Rusiei PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Miercuri, 05 Aprilie 2017 10:29

„În timp ce guvernul este preocupat de stabilizarea situației economice din Transnistria, Moldova crește presiunea exercitată asupra republicii, care ar putea destabiliza nu numai Transnistria, dar și Europa Centrală”. Declarația aparține liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a mai precizat marți că Transnistria este pregătită să se așeze la masa de negocieri, pentru a ajunge la compromis, dar să nu fie concesii unilaterale.

Krasnoselski a susținut în cadrul unor audieri parlamentare la care au participat și adjuncți ai Dumei de Stat a Rusiei că Transnistria a arătat că dorește să înainteze în procesul de negocieri, dar că sunt probleme care stagnează – normalizarea situației școlilor cu predare în limba română din regiune și a utilizării terenurilor din zona Dubăsari.

 

„Noi am făcut primul pas și am propus personal președintelui Republicii Moldova să se oprească la 10 cazuri penale. Am sistat în mod unilateral 10 dosare penale împotriva funcționarilor poporului moldovenesc. Prin urmare, ne așteptăm la un pas reciproc. Dar ceva îmi spune că Moldova nu este pregătită să facă acest pas”, a spus liderul regiunii separatiste transnistrene.

 

Krasnoselski a avertizat că dacă autoritățile de la Chișinău vor trimite forțe de securitate în afara zonei de securitate, consecințele vor fi imprevizibile.

 

„Sunt convins că stabilitatea Transnistriei este stabilitatea Europei Centrale. Nu va fi pace dacă nu vom rezolva astfel de probleme”, a menționat așa-zisul ”președinte” de la Tiraspol, citat de Novostipmr. „Presiunea asupra Transnistriei este o provocare pentru întreaga lume rusă”, a conchis acesta, punctând faptul că prezervarea lumii ruse în regiune transnistreană este prioritară și că baza coeziunii în societatea din stânga Nistrului o reprezintă perspectivă integrării în Rusia.

Sursa: infoprut.ro

 

Add comment

Comentariile fiecarui articol sunt verificate de un moderator. Nu folositi cuvinte obscene, rasiste, antisemite, care insulta o categorie sociala, etnica, rasiala, politica etc.


Security code
Refresh

Arhiva de articole

< Aprilie 2017 >
Lu Ma Mi Jo Vi Du
          1 2
3 4 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Reclama

Donatie PayPal

Puteti dona prin PayPal pentru a ajuta acest site:

Amount: